„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
La Iaşi au debutat Zilele Asistenţei Sociale 2017
Sala „Rossini“, Congress Hall - Palas din Iaşi a găzduit ieri, 10 martie 2017, deschiderea oficială a Zilelor Asistenţei Sociale. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa unui număr mare de asistenţi sociali şi membri din toată Moldova ai Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România.
La Iaşi se desfăşoară, în perioada 10-31 martie 2017, ediţia din acest an a Zilelor Asistenţei Sociale, organizată de Sucursala Teritorială Iaşi a Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România (CNASR). Deschiderea oficială a avut loc ieri, 10 martie 2017, în Sala „Rossini“, Congress Hall - Palas din Iaşi, moderatoarea evenimentului fiind jurnalista Raluca Diaconiuc. Pentru început, dr. Roxana Necula, preşedinta CNASR - filiala Iaşi, a salutat prezenţa la deschidere a reprezentanţilor instituţiilor implicate în domeniul asistenţi sociale: dr. Ciprian Iftimoaei, inspector guvernamental în cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi, dr. Niculina Karacsony, director adjunct în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi, Luminiţa Munteanu, şeful Direcţiei de Asistenţă Comunitară Iaşi, şi Daniela Tompea, preşedintele Senatului Universităţii „Petre Andrei“ din Iaşi. Lucian Isaicu, coordonatorul Centrului de zi pentru copii „Sfânta Marina“ din Iaşi, a transmis mesajele de apreciere pentru organizarea evenimentului din partea părintelui Narcis Axinte, consilier al Sectorului de asistenţă socială şi medicală „Diaconia“ al Eparhiei Iaşilor, şi din partea părintelui Mihai Doroşincă, directorul Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă“ din Iaşi. Dr. Roxana Necula a anunţat că pe data de 18 noiembrie 2017, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare din Iaşi va avea loc Gala Regională în Asistenţă Socială, prilejuită de încheierea mandatului actualei conduceri a filialei Iaşi a CNASR. „Prin intermediul Zilelor Asistenţei Sociale încercăm să sensibilizăm comunitatea cu privire la profesia noastră. Apreciem efortul asistenţilor sociali de a participa la evenimentele noastre. Uitându-ne în urmă, putem vedea că s-au realizat lucruri frumoase pentru asistenţii sociali din judeţul Iaşi. Vă mulţumesc tuturor pentru că aţi ales să fiţi alături de noi. Un gând de recunoştinţă avem către partenerii noştri, către instituţiile mass-media şi către sponsorii evenimentului“, a spus Roxana Necula. Asistenţii sociali şi invitaţii veniţi din alte judeţe ale Moldovei au avut intervenţii legate de tema simpozionului din acest an: „Justiţia socială - valoare necesară în depăşirea limitelor sociale“. Programul evenimentelor va continua luni, 13 martie 2017, de la ora 10:00, la Centrul de Formare Profesională al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Iaşi cu workshop-ul acreditat „Disfuncţii ale sistemului de protecţie socială a persoanelor vulnerabile în societatea contemporană“. Miercuri, 15 martie 2017, la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi va fi organizat workshopul „Asistenţa socială în penitenciare - aplicaţii practice“, iar vineri, 17 martie 2017, de la ora 17:00, în Sala „Diotima“ a Casei de Cultură „Mihai Ursachi“ a municipiului Iaşi, va avea loc lansarea cărţii „Boala ca fenomen social. Patologia socială în cazul persoanelor instituţionalizate“, semnată de dr. Alina Frunză şi apărută la Editura Lumen din Iaşi.