„Zis-a Domnul: Adevărat grăiesc vouă, că toate vor fi iertate fiilor oamenilor, păcatele și hulele câte vor fi hulit; dar cine va huli împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat în veac, ci este vinovat de
Lansare de carte în Protopopiatul Moineşti
La Muzeul Răzeşilor Găzari de pe Valea Tazlăului Sărat a avut loc sâmbătă, 9 septembrie 2017, lansarea cărţii „POEME - Meditaţii lirice la duminici şi sărbători“, semnată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Evenimentul a făcut parte din seria manifestărilor desfăşurate cu prilejul Zilelor cultural-duhovniceşti ale Protopopiatului Moineşti, coordonate de părintele Costel Mareş, protopop de Moineşti. Cu acest prilej, IPS Ioachim a premiat 16 copii care au încheiat anul şcolar precedent cu media 10 la învăţătură. Aceştia provin din parohiile Cercului pastoral „Ioachim Mareş„. Despre volumul apărut la Editura „Filocalia“ a Eparhiei Romanului şi Bacăului au vorbit arhimandritul Pimen Costea, vicar-administrativ, prof. univ. dr. Constantin Parascan, prof. univ. dr. Ioan Dănilă şi actorul Dorel Vişan. De asemenea, IPS Ioachim a subliniat importanţa legăturii dintre Şcoală şi Biserică, iar Corala „Theotokos“ a Protopopiatului Moineşti a susţinut un repertoriu de cântări religioase.



.jpg)