Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Moldova Liceul Teologic Ortodox din Piatra Neamţ, la ceas de colindă

Liceul Teologic Ortodox din Piatra Neamţ, la ceas de colindă

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Moldova
Un articol de: Pr. Prof. Dr. Ştefan Oprea - 16 Decembrie 2017

În fiecare an, zilele dinaintea sărbătorii Naşterii Domnului sunt pline de bucurie şi cântec. Imnografia Naşterii Domnului pune în lumină faptul că Întruparea a unit cerul cu pământul şi prin aceasta pământul a căpătat o anumită transfigurare.

Colindul arată că în timp ce Fecioara îi oferă Logosului un trup, pământul îi oferă o peşteră; peştera devenind cer şi Fecioara scaun de heruvimi.

Această teologie a Întrupării au vestit-o şi anul acesta elevii noştri de la Liceul Teologic Ortodox din Piatra Neamţ în instituţii care cer multă îngăduinţă, afecţiune şi căldură sufletească. Potrivit tradiţiei noastre, în ziua de 13 decembrie 2017 liceenii noştri au poposit în patru astfel de instituţii pietrene: Şcoala specială „Alexandru Roşca“, Centrul pentru copii cu dizabilităţi „Luceafărul“, Căminul social pentru bătrâni „Pietricica“ şi Centrul de zi „Elena Doamna“.

În toate aceste locuri, elevii noştri au strecurat în sufletele auditorilor un dram de bucurie, de nădejde, de poezie şi cânt, de căldură, de duioşie, de bunătate şi de omenie şi au mărturisit valorile perene ale neamului nostru românesc.

Aşadar, ţesută prin secole în salba de sărbători, Naşterea Domnului scoate în lumină familia - mama şi tata alături de pruncii lor - şi  uneşte sacru şi profan, ritual şi datină, împletite în puntea vie care leagă un an de altul.