„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, la catedrala din Huşi
În după-amiaza zilei de miercuri, 13 martie 2019, la Catedrala Episcopală din Huşi, a fost săvârşită Pavecerniţa Mare, în cadrul căreia s-a citit cea de-a treia parte a Canonului Sfântului Andrei Criteanul.
Slujba a fost oficiată de către Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor. Preasfinţia Sa a rânduit ca în prima săptămână a Postului Mare, în fiecare seară, un preot din eparhie să rostească celor prezenţi o cateheză tematică. Părintele Răzvan Acostioaei, de la Parohia „Sfântul Dumitru” din Bârlad, a ţinut cateheza intitulată „Canonul Sfântului Andrei Criteanul - întoarcerea la dragostea cea dintâi”.
La final, Părintele Episcop Ignatie i-a îndemnat pe toţi să-şi asume perioada Postului Mare, întrucât este cel mai propice pentru intensificarea lucrării pocăinţei. De asemenea, Preasfinţia Sa i-a îndemnat ca cei care au posibilitatea să se străduiască să ţină în această perioadă şi câteva zile de post negru, urmând apoi să se împărtăşească în cadrul Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite. La Catedrala Episcopală din Huşi, în perioada Postului Mare, Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite va fi oficiată în zilele de luni, miercuri şi vineri, începând cu ora 17:00. De asemenea, la îndemnul Preasfinţitului Părinte Episcop Ignatie, în bisericile parohiale, această slujbă va fi săvârşită în după-amiaza zilelor de miercuri şi vineri, pe tot parcursul Postului Mare.