„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Liturghie arhierească de ziua Sfinţilor Trei Ierarhi, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi
În ziua de serbare a Sfinţilor Trei Ierarhi, IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim a fost prezent la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, alături de PS Episcop-vicar Calinic Botoşăneanul, precum şi de un impresionant sobor de preoţi şi diaconi. Între aceştia au fost şi părinţii profesori ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“. Printre cei prezenţi la slujba arhierească s-a aflat şi prof. univ. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi.
Sfinţii Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, ocrotitorii învăţământului teologic, au fost serbaţi în mod cu totul deosebit la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, unde Sfânta Liturghie a fost oficiată sub protia IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Cu acest prilej de prăznuire, numeroşi credincioşi au participat la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala moldavă.
La final, în cuvântul de învăţătură, ierarhul a explicat importanţa cinstirii Sfinţilor Trei Ierarhi: „Sfinţii Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul şi Ioan Gură de Aur, sunt cinstiţi deopotrivă atât în Occident, cât şi în Orientul creştin. Evident, s-a luat şi această practică frumoasă de a fi patronii spirituali ai tuturor şcolilor de teologie care există în întreaga Biserică. Aceşti teologi ierarhi au fost, sunt şi vor fi izvoare de har, binecuvântare, ştiinţă teologică şi de perspectivă spirituală pentru că ei ne pun pe un direcţionar care nu poate fi altul decât Împărăţia lui Dumnezeu. Ei au fost plini de Treime, plini de Duhul Sfânt şi, aşa cum spune Scriptura: Cel care merge la izvor şi se adapă din apa aceea dătătoare de Viaţă devine însăşi izvorul dătător de apa cea veşnică, ei au devenit acele şipote din care s-au adăpat atâtea generaţii de teologi, de oameni care au trăit Evanghelia în mod plenar în secolele creştine care au urmat. Suntem în secolul al XXI-lea şi oare ce mai putem adăuga noi în plus faţă de ceea ce s-a spus, despre ceea ce se cunoaşte despre aceşti corifei, dascăli ai lumii şi ierarhi?“.
Arhipăstorul Ioachim a explicat şi importanţa participării la viaţa liturgică a Bisericii în vederea mântuirii:
„Atâta vreme cât noi avem conştiinţa că participăm la viaţa liturgică a bisericii, atunci când mergem la Dumnezeiasca Liturghie în duminici şi sărbători, ei bine, atunci simţim parcă pe Sfântul Ioan Gură de Aur şi pe Sfântul Vasile cel Mare, cei care au lăsat două Liturghii cu totul aparte care se săvârşesc în mai toată perioada anului bisericesc. Poate puţini dintre frăţiile voastre cunosc faptul că una dintre relicvele Sfântului Ioan Gură de Aur se găseşte la Roman în patrimoniul nostru bisericesc, actualmente în muzeul din incinta Arhiepiscopiei noastre, unde păstrăm felonul cu care a slujit Sfântul Ioan Gură de Aur, cu o vechime de şaptesprezece secole. Iată că fiecare dintre noi toţi care se roagă poate fi un teolog. Cel care intră în relaţie directă cu Dumnezeu, cel care trăieşte, dar şi explică, ori diortoseşte teologia sfinţilor, cei care trăiesc plenar experienţa lor mistică descoperită doar în Biserică, atunci evident devin teologi trăitori. Toţi suntem chemaţi să intrăm în comuniune cu Dumnezeu prin rugăciune, încercând să dialogăm cu El. În acel spaţiu de iubire nu poate să intre răul. Fără să minţim, să spunem că viaţa noastră este compatibilă sau urmează celei a lui Hristos“.
Pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie din Iaşi, a mulţumit tuturor celor prezenţi la sărbătoarea sfinţilor ocrotitori ai instituţiei de învăţământ pe care o conduce, evidenţiind moştenirea spirituală incontestabilă lăsată creştinătăţii de cei trei mari ierarhi pomeniţi: „Aducem slavă, cinste şi închinăciune Sfintei Treimi. În biserica noastră avem o cunună de sfinţi, însă între aceştia cinstim astăzi pe cei trei ierarhi, care ocupă un loc aparte. Strămoşii noştri au fost în legătură directă cu aceşti mari părinţi ai Bisericii, de aceea se cuvine ca cinstindu-i să îi aducem în atenţia şi în gândirea noastră. Vă mulţumim pentru că sunteţi atât de apropiat, IPS Voastră Părinte Arhiepiscop Ioachim, de Facultatea de Teologie din Iaşi şi de evenimentele frumoase care se petrec constant în ea“.