„În vremea aceea a ieșit cuvântul despre Iisus în toată Iudeea și în toată împrejurimea. Și au vestit lui Ioan ucenicii lui despre toate acestea. Și, chemând la sine pe doi dintre ucenicii săi, Ioan i-a tr
Liturghie arhierească în Parohia Satu Nou, Protopopiatul Vaslui
În după-amiaza zilei de vineri, 28 iunie 2019, Preasfinţitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a slujit, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, slujba Vecerniei unită cu Litia în Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” a Parohiei Satu Nou, Protopopiatul Vaslui. Din soborul slujitorilor au făcut parte şi părintele Adrian Chirvasă, protopop de Vaslui. La finalul slujbei, a vorbit credincioşilor prezenţi despre principalele repere ale vieţii celor doi mari misionari ai Bisericii, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel: „Sfântul Apostol Petru era un om smerit, simplu, înflăcărat în a fi pescar de oameni, din Ierusalim şi până la Roma. Îl vedem pe Sfântul Petru mărturisind dumnezeirea lui Hristos, dar şi lepădându-se de Hristos. Este reabilitat şi îl vedem mărturisindu-L pe Hristos cu multă putere. (...) Sfântul Apostol Pavel, din prigonitor, devine Apostol, prin luminarea primită de la Hristos. În viaţa lui are loc o totală transformare interioară”, a remarcat Episcopul Huşilor, care i-a îndemnat stăruitor pe cei prezenţi să-şi poarte crucea cu demnitate şi să nu se sfiască să-şi mărturisească credinţa.



.jpg)