„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Liturghie arhierească la Biserica „Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana” din Roman
Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a săvârşit ieri, 9 septembrie, Sfânta Liturghie în biserica de lemn din cartierul romaşcan Favorit, ce îi are ca ocrotitori pe părinţii Maicii Domnului.
În Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci (n.r. ieri, 9 septembrie 2018), Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a săvârşit Sfânta Liturghie în Biserica „Sfinţii Ioachim şi Ana” din Roman. Din soborul slujitorilor au făcut parte părinţi ieromonahi, stareţi ai mănăstirilor de pe cuprinsul eparhiei, părinţi consilieri la Centrul eparhial de la Roman, preoţi protopopi şi diaconi, în prezenţa maicilor stareţe, a personalităţilor centrale şi locale, precum şi a pelerinilor. Răspunsurile la strană au fost oferite de Corala „Paraschevi” a Catedralei Arhiepiscopale din Roman.
La finalul Sfintei Liturghii, arhimandritul Pimen Costea, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a adresat un cuvânt de învăţătură, în care a vorbit despre vârsta duhovnicească a copilăriei şi despre bucuria slujirii în casa lui Dumnezeu. Părintele consilier Gheorghe Paleu a rememorat momentele cele mai importante care au condus la zidirea acestei biserici destinate copiilor de către IPS Ioachim şi numită „Biserica Copiilor”. La rândul său, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim a vorbit despre nevoia slujitorilor altarelor de a lucra necontenit la zidirea bisericii şi la conservarea ei. Lucian Micu, primarul municipiului Roman, a mulţumit ierarhului pentru invitaţie şi l-a felicitat cu prilejul serbării onomasticii, anunţând totodată faptul că alături de acest sfânt locaş va fi construită o grădiniţă care va împlini latura educaţională a copiilor din acest cartier.