Zis-a Domnul către iudeii care crezuseră într-Însul: Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu rămâne întru Mine și Eu întru el. Precum M-a trimis pe Mine Tatăl cel viu și Eu sunt viu prin Tatăl, tot
Liturghie arhierească la hramul Mănăstirii Ivăneşti
Sărbătoarea Sfinţilor Zaharia şi Elisabeta, părinţii Sfântului Ioan Botezătorul, prăznuită de Biserică în data de 5 septembrie, este al doilea hram al Mănăstirii „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” Ivăneşti din judeţul Vaslui. Cu acest prilej, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a oficiat joi, 5 septembrie 2019, Sfânta Liturghie în altarul de vară al acestui aşezământ. În cuvântul de învăţătură, Părintele Episcop Ignatie a explicat de ce Sfinţii Zaharia şi Elisabeta sunt numiţi în Sfânta Scriptură, „drepţi şi fără prihană”: „Aceşti doi părinţi au devenit vrednici ca Sfântul Ioan Botezătorul să se nască din ei. Sfântul Ioan este cel care a pregătit calea Domnului, care a avut, prin inspiraţie de la El, cea mai minunată cunoaştere despre Dumnezeu-Omul. El este cel care Îl prezintă pe Hristos lumii, ca fiind «Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii», ca pe Cel care şi-a luat asupra Sa, fără de păcat fiind, păcatele şi netrebniciile întregii umanităţi. Părinţii Sfântului Ioan s-au învrednicit să îl aducă, în această lume, pe cel care a trăit o viaţă foarte austeră, a fost un mare postitor şi o conştiinţă extrem de lucidă, care nu accepta, sub nicio formă, compromisul cu păcatul”.



.jpg)