„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Rugăciuni în cinstea Sfântului Spiridon în cetatea Iaşilor
Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon“ din centrul oraşului Iaşi a îmbrăcat ieri straie de sărbătoare. În ajunul hramului, un sobor de preoţi a oficiat slujba Vecerniei cu Litia, în prezenţa unui număr mare de credincioşi.
Ieşenii au participat în număr mare la slujbele dedicate hramului Bisericii „Sfântul Ierarh Spiridon“ din Iaşi. Programul liturgic dedicat sărbătorii ocrotitorului locaşului de închinăciune din incinta Spitalului „Sfântul Spiridon“ din Iaşi a început duminică, 11 decembrie 2016, când un sobor mare de preoţi a slujit Vecernia unită cu Litia. Pe lângă credincioşi, la acest moment de rugăciune au asistat angajaţi şi pacienţi ai spitalului, precum şi numeroşi invitaţi. Predica de la finalul slujbei a fost ţinută de pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi. „Această biserică, fostă mănăstire, păstrează duhul unei aşezări monahale. Slujba din această seară (n.r. duminică, 11 decembrie) a mers la inima noastră şi dorim să ajungă la tronul Preasfintei Treimi, prin rugăciunile Sfântului Ierarh Spiridon“, s-a exprimat părintele profesor Ion Vicovan, care a făcut referire apoi la viaţa şi minunile Sfântului Ierarh Spiridon. „Să-l rugăm pe Sfântul Ierarh Spiridon să primească rugăciunea noastră şi să ne ajute în această perioadă de post pentru a lucra mai mult din punct de vedere duhovnicesc“, a adăugat părintele decan Ion Vicovan. Părintele paroh Marian Timofte, care este şi vicar administrativ al Eparhiei Iaşilor, a amintit că sărbătoarea Sfântului Spiridon este rânduită cu două săptămâni înainte de sărbătoarea Naşterii Domnului. „Mulţi credincioşi îşi îndreaptă paşii spre această biserică pentru a se ruga la Sfântul Ierarh Spiridon. Din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre, oamenii se închină la icoana sfântului, veche de aproape 300 de ani, aflată lângă strana arhierească. La această sfântă icoană şi-au îndreptat paşii şi strămoşii noştri, cerând ajutor de la Dumnezeu prin rugăciunile Sfântului Spiridon“, a remarcat pr. paroh Marian Timofte. După ce au fost miruiţi, pelerinii au primit litie şi un pachet cu alimente. Programul liturgic din ziua hramului a continuat cu Utrenia, Acatistul, Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru cei adormiţi.