„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Liturghie arhierească la Parohia „Sfântul Gheorghe“ din Bacău
Băcăuanii au participat în număr mare la Sfânta Liturghie oficiată la Biserica „Sfântul Gheorghe" din Bacău, săvârşită de către IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim. Cu acest prilej, a fost adusă spre închinare icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Giurgeni.
La Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" din Bacău a fost oficiată duminică, 22 aprilie 2018, Sfânta Liturghie de către Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Seria manifestărilor religioase a debutat sâmbătă, 21 aprilie, când a fost adusă de la Mănăstirea Giurgeni din judeţul Neamţ icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.
În seara aceleiaşi zile, preoţi şi credincioşi băcăuani au luat parte la conferinţa „Înnoi-se-vor ca ale vulturului tinereţile tale" (Psalm 102, 5), susţinută de către părintele Constantin Sturzu, consilier al Sectorului comunicare şi relaţii publice al Arhiepiscopiei Iaşilor şi purtător de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. În Duminica a 3-a după Paşti, IPS Ioachim, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a slujit Sfânta Liturghie. Din soborul slujitorilor a făcut parte şi arhimandritul Pimen Costea, vicar administrativ al Eparhiei Romanului şi Bacăului, şi părintele Costică Busuioc, protopop de Bacău.
În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, IPS Părinte Ioachim a vorbit despre Sfântul Mucenic Gheorghe, ocrotitorului parohiei: „Sfântul Mucenic Gheorghe este mereu aproape de creştinii municipiului nostru. Aici este o biserică ce înfloreşte permanent, care are o tradiţie şi o istorie aparte. Atunci când intraţi în ea vă întâlniţi cu Dumnezeu şi cu cei pe care îi chemaţi în rugăciunile dumneavoastră. Sfântul Gheorghe, ocrotitorul bisericii acesteia, este apărătorul tuturor celor care se roagă cu credinţă la el şi care fac parte din Biserica lui Hristos".
Părintele protopop Costică Busuioc a rostit un cuvânt în care a tâlcuit pericopa evanghelică ce a fost citită în cadrul Sfintei Liturghii. La final, părintele paroh Gheorghe Chirica a mulţumit ierarhului şi tuturor invitaţilor şi credincioşilor pentru prezenţă. Răspunsurile la strană au fost date de Grupul psaltic „Filomelos" din Oneşti, dirijat de către profesoara Paula Cautiş. Tot la Bacău, Biserica cu hramurile „Sfântul Gheorghe" şi „Eroii Neamului" şi-a serbat luni, 23 aprilie, hramul.
La finalul programului liturgic, a avut loc un concert de cântece patriotice. Parohia Letea Veche din Protopopiatul Bacău a marcat sărbătoarea Sfântului Gheorghe în mod deosebit. În contextul acestui eveniment religios, oamenii prezenţi la sfintele slujbe au primit în dar cărţi duhovniceşti folositoare de suflet, iar copiilor li s-au oferit dulciuri.