„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Liturghie arhierească la Târgu Neamţ
În zilele de 8 şi 9 noiembrie, Biserica „Sfinţii Voievozi“ din oraşul Târgu Neamţ a îmbrăcat haine de bucurie. De sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, comunitatea şi-a cinstit hramul. A doua zi, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, în biserica parohială a poposit în mijlocul credincioşilor de la poalele Cetăţii Neamţ un oaspete de seamă, în persoana Preasfinţitului Părinte Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului.
Manifestările dedicate cinstirii Sfântului Nectarie au început cu slujba Vecerniei şi cu o procesiune în jurul bisericii. De ziua Sfântului, un sobor de 11 preoţi şi diaconi, conduşi de PS Antonie, au săvârşit Sfânta Liturhie şi slujba de Pomenire pentru ctitori. Din sobor au făcut parte arhim. Vichentie Amariei, stareţul Mănăstirii Secu, arhim. Arsenie Popa, stareţul Mănăstirii Sihăstria, pr. Gheorghe Ioniţă, protoiereu de Chişinău, pr. Ioan Dogaru, protoiereu de Târgu Neamţ, pr. Nicolae Axintioi, membru în Adunarea eparhială, dar şi alţi părinţi din împrejurimi.
La finalul Sfintei Liturghii, PS Părinte Antonie a expus celor prezenţi informaţii despre personalitatea şi virtuţile Sfântului, dar şi despre ajutorul primit de cei ce au credinţă şi îl cinstesc pe Sfântul Nectarie. Părintele protopop Ioan Dogaru, parohul bisericii, a mulţumit înaltului ierarh pentru popasul duhovnicesc şi pentru efortul de a fi prezent în această zi aleasă pentru parohia pe care o păstoreşte. Totodată a subliniat faptul că este prima Sfântă Liturghie, de ziua Sfântului Nectarie, când credincioşii au posibilitatea să se închine sfintelor sale moaşte. În continuare, a fost săvârşit Parastasul pentru ctitori, iar cu acest prilej s-a făcut şi pomenirea de un an de zile a roabei lui Dumnezeu Mihaela Eliza Axintioi, fiica părintelui Nicolae Axintioi. La final, a fost sfinţită crucea de la mormântul familiei.
Biserica „Sfinţii Voievozi“ are în tezaurul parohiei o părticică din moaştele Sfântului Nectarie din Eghina, care au fost puse spre cinstire în data de 7 august 2016, când IPS Părinte Teofan şi IPS Părinte Serafim, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi, au săvârşit Taina Sfântului Maslu. În cadrul acesteia s-a dat citire actului mitropolitan de autenticitate a sfintelor moaşte şi au fost aşezate într-un baldachin special amenajat. Pe raza Protopopiatului Târgu Neamţ, şi Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din localitatea Urecheni adăposteşte o părticică din moaştele Sfântului Ierarh Nectarie.