„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
„Lumina din călimară” - concurs județean în Protoieria Bacău
Concursul județean de creație plastică și literar-religioasă „Lumina din călimară”, organizat la Bacău din încredințarea și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim Băcăuanul în cadrul Simpozionului „Cultul Sfintei Cuvioase Parascheva în Arhiepiscopia Romanului și Bacăului”, a ajuns la final.
Elevii din clasele I-XII, care învață în școlile din localitățile de pe întreg cuprinsul județului Bacău și al Protopopiatelor Bacău, Moinești, Buhuși, Sascut și Onești, au avut posibilitatea să se înscrie la această a doua ediție a concursului organizat de Protopopiatul Bacău.
Desfășurat în cadrul „Anului omagial al misiunii parohiei și mănăstirii azi” și „Anului comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur și al marilor păstori de suflete din eparhii”, Simpozionul „Cultul Sfintei Cuvioase Parascheva în Arhiepiscopia Romanului și Bacăului” se află acum, la fel și concursul, la vârsta celei de a doua ediții.
Dacă la prima ediție peste o sută de elevi băcăuani și-au înscris lucrările de pictură la acest concurs organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bacău și Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” - Bacău, anul acesta peste 200 de elevi din mai multe școli ale întregului județ s-au înscris la cele 6 secțiuni ale concursului.
Eveniment școlar județean de foarte mare importanță
Părintele protopop Costică Busuioc a transmis binecuvântarea arhierească a chiriarhului și împreună cu părintele inspector pr. prof. Ionuț Căsăneanu a oferit, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, daruri și diplome celor mai talentați elevi, precum și tuturor celor care au participat la concurs.
„Am crescut de la un an la altul - a subliniat părintele protopop - atât ca număr de participanți, dar și ca întindere; ne adresăm nu doar elevilor din arealul jurisdicțional al Protoieriei Bacău, ci din întregul județ. Anul acesta concursul a îmbrăcat nu doar haina unui eveniment școlar județean de foarte mare importanță și seriozitate - din moment ce se desfășoară prin Inspectoratul Școlar Județean Bacău -, ci a crescut și prin aceea că acum avem șase secțiuni ale concursului, cinci dintre acestea cu grad de adresabilitate potrivit vârstelor școlare (pentru desen și pictură), iar una dedicată celor care se exprimă mai puțin prin penson și mai mult prin condei - mă refer aici la secțiunea eseu.
Avem, așadar, culoarea, dar și cuvântul, penelul, dar și condeiul, fiecare aducând plus de valoare și frumusețe, oferind fiecăruia posibilitatea de a se exprima cum poate mai bine, de a pune în scris și culoare lumina care izvorăște din suflet. De aceea am și ales să vorbim despre „Lumina din călimară”, un concurs adresat elevilor, aflați acum la vârsta descoperirilor, dar la vârsta când folosesc atât de firesc și inocent penelul sau penița de scris a inimii, punând curat pe hârtie parte din sufletul lor.”
Tema eseului pentru această ediție a concursului a fost „Prin smerenie la sfințenie - Sfânta Cuvioasă Parascheva”, subliniind astfel încadrarea evenimentului în tema mai largă a Anului Omagial și a simpozionului desfășurat în eparhie. Desfășurat în toate școlile din cuprinsul județului Bacău, concursul rămâne o activitate permanentă a Protoieriei Bacău și cuprinde șase secțiuni: Secțiunea desen (Clasele I - IV), Secțiunea desen - grafică (Clasele V- VIII), Secțiunea desen - culoare (Clasele V-VIII), Secțiunea desen - liceu (Clasele IX- XII), Secțiunea desen (Colegiul Național de arte „G. Apostu” - Bacău, clasele V-XII), Secțiunea eseu (Clasele IX-XII).
Protopopiatul Bacău mulțumește pe această cale tuturor colaboratorilor, atât copiilor, cât și profesorilor implicați în acest demers educațional, comisiei de evaluare și instituțiilor partenere: Inspectoratul Școlar Județean, Palatul Copiilor, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”.
O nouă ediție va avea loc în perioada 4-17 septembrie 2016
Elevii și profesorii care nu au cunoscut calendarul și etapele desfășurării concursului județean „Lumina din călimară” se pot pregăti din timp pentru ediția a treia a concursului, care se va desfășura în perioada 4-17 septembrie 2016.
În cadrul secțiunilor pentru desen copiii vor ilustra tema dată printr-un desen în acuarelă sau creion. Lucrările vor fi realizate în format A4 și vor avea pe verso lipită o etichetă completată cu următoarele date: numele și prenumele elevului, clasa, școala, cadrul didactic coordonator, titlul lucrării, telefonul și datele de contact.
Secțiunea eseu se adresează claselor IX-XII și constă în redactarea unui eseu argumentativ pe o temă dată, anunțată din timp. Datele de identificare ale elevului (numele și prenumele elevului, clasa, școala, cadrul didactic coordonator, titlul lucrării, telefonul și date de contact) vor fi trecute pe verso. Lucrările vor fi depuse, prin profesorul coordonator, direct la sediul Protopopiatului sau trimise pe adresa Protoieriei Bacău, strada 9 mai nr. 48, municipiul Bacău.