„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Maica Domnului, serbată în Eparhia Romanului şi Bacăului
În ziua sărbătoririi Adormirii Maicii Domnului, 65 de locaşuri de închinăciune din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului vor îmbrăca straie de sărbătoare. În ajunul zilei de 15 august, IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, va suji la Mănăstirea Diaconeşti din judeţul Bacău. „În Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, nu mai puţin de 65 de biserici îşi vor serba mâine, 15 august, hramul, cinstind-o, aşa cum se cuvine, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. De altfel, prin numărul impresionant de locaşuri de cult care au hramul «Adormirea Maicii Domnului», se dovedeşte încă o dată faptul că ziua de 15 august este una dintre cele mai importante din calendar pentru străvechea eparhie moldavă. Sute de pelerini sunt aşteptaţi la aşezămintele monahale din eparhie care au ca hram «Adormirea Maicii Domnului»: Oituz, Ciolpani, Răchitoasa şi Diaconeşti, la cea din urmă fiind prezent, în ajunul sărbătorii, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim“, a menţionat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. (C. Ciofu)