„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
„Mâini dibace, minţi agere“, la Burdujeni
Tinerii din Parohia „Acoperământul Maicii Domnului“ - Burdujeni din Suceava au participat, în perioada 27 iulie - 14 august 2015, la Şcoala de vară „Mâini dibace, minţi agere“, ediţia a IV-a. Activităţile au constat în realizarea de icoane bizantine, obiecte din lemn ornamentate cu sculptură, eşarfe tricotate, cruciuliţe împletite, felicitări, obiecte din hârtie s.a. Expoziţia a fost deschisă sâmbătă, 15 august 2015, în anexa Bisericii „Acoperământul Maicii Domnului“ din cartierul sucevean Burdujeni. Proiectul a fost organizat de Asociaţia „Mereu tineri“, în colaborare cu Parohia „Acoperământul Maicii Domnului“ din Suceava, fiind implementat cu sprijinul Primăriei Suceava şi al Consiliului Local Suceava şi al partenerilor (Şcoala Gimnazială Numărul 10 din Suceava, Liceul cu Program Sportiv Suceava, Şcoala Gimnazială „Ion Creangă“ Suceava şi Colegiul Tehnic „Al. I. Cuza“ din Suceava). „Au fost trei săptămâni foarte solicitante pentru noi, organizatorii, dar şi pentru copiii participanţi, al căror interes a depăşit aşteptările noastre. Dincolo de şansa câştigării unui premiu, toţi participanţii, deopotrivă, coordonatori şi cursanţi, suntem nişte câştigători. Ne-a îmbogăţit experienţa întâlnirii. Şi, până la urmă, şcoala de vară a fost pretextul acestor întâlniri“, a mărturisit pr. paroh Gheorghe Husarciuc. (C. Ciofu)