„Atunci când S-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele regelui Irod, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este împăratul Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Ră
Mănăstirea Putna a găzduit cea de-a cincea ediţie a Taberei „Rădăcini” 2019
Dumincă, 14 iulie 2019, la Mănăstirea Putna s-a încheiat a cincea ediţie a Taberei „Rădăcini” 2019, organizată de Asociaţia Tinerilor Ortodocşi Români din America (ROYA). Tabăra, organizată cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi, şi a Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a găzduit tineri din Statele Unite ale Americii şi din Canada.
În săptămâna petrecută la Mănăstirea Putna tinerii din SUA şi Canada au participat la sfintele slujbe, au vizitat atelierele mănăstirii şi au făcut drumeţii la schiturile din apropiere. Într-una din zile, participanţii s-au rugat la Sfânta Liturghie oficiată în Paraclisul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, unde s-a slujit atât în limba română, cât şi în limba engleză, tinerii oferind răspunsurile la strană. Sâmbătă, 13 iulie 2019, s-a oficiat şi un parastas la mormântul Arhiepiscopului Victorin Ursache, vrednic de pomenire ierarh român al Americii.
Participanţii la tabără nu au plecat din ctitoria Sfântului Voievod Ştefan cel Mare până ce nu s-au adunat în jurul mormântului său îmbrăcaţi în straie populare, unde s-au închinat şi au cântat „Părintelui iubit al Moldovei”.