„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Manifestări culturale şi religioase dedicate lui Mihai Eminescu
Oraşul Botoşani, Memorialul Ipoteşti - Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu” şi localitatea Vorona, judeţul Botoşani, găzduiesc, în perioada 14-15 ianuarie 2019, Zilele Mihai Eminescu, ediţia a 28-a. În Biserica Uspenia din Botoşani şi în Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Ipoteşi se vor oficia slujbe de parastas pentru marele poet.
Poetul naţional Mihai Eminescu este omagiat în zilele de 14 şi 15 ianuarie 2019, cu prilejul împlinirii a 169 de ani de la naştere. În această dimineaţă, Zilele Mihai Eminescu, ediţia a 28-a, vor debuta la ora 10:30, la Reprezentanţa Botoşani a filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România, unde va avea loc Întâlnirea scriitorilor botoşăneni cu scriitorii invitaţi. De la ora 12:00, la Biblioteca Judeţeană „Mihai Eminescu” din Botoşani vor fi prezentate cărţile apărute la editurile „Cartea Românească”, „Junimea” şi „Şcoala Ardeleană” (prezintă: Călin Vlasie, Lucian Vasiliu şi George Vasile Dâncu). De la ora 16:00, la Căminul Cultural Vorona din judeţul Botoşani, se va desfăşura Întâlnirea scriitorilor invitaţi cu membrii Societăţii Culturale „Raluca Iuraşcu” - Vorona. Mâine, 15 ianuarie, de la ora 9:30, la Primăria Municipiului Botoşani, va avea loc întâlnirea invitaţilor cu autorităţile locale, iar de la ora 10:00 se vor depune coroane la statuia poetului Mihai Eminescu din faţa Teatrului „Mihai Eminescu”. La Biserica Uspenia din Botoşani se va oficia apoi Parastasul pentru poetul Mihai Eminescu, iar de la ora 12:00, la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Botoşani, va avea loc întâlnirea scriitorilor invitaţi cu profesorii şi elevii şcolii amintite. Slujba Parastasului va fi oficiată de la ora 10:30 şi la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Ipoteşti. De la ora 11:00, la Memorialul Ipoteşti, în Biblioteca Naţională de Poezie „Mihai Eminescu” va avea loc conferinţa „Eminescu, azi. «Poetul naţional» şi paradigma «transnaţională»”, susţinută de prof. dr. Bogdan Creţu. De la ora 13:00, în sala de expoziţii temporare „Horia Bernea” va fi vernisată expoziţia „Îngeri la Ipoteşti”, semnată de pictorul Liviu Şoptelea, iar Cvartetul „Phoebus” din Botoşani va susţine un recital de muzică clasică. De la ora 17:00, în sala de spectacole a Casei de Cultură a Tineretului din Botoşani, va avea loc gala de decernare a premiilor Opera Omnia şi Opus Primum, cu recitalul poeţilor laureaţi. Zilele Mihai Eminescu sunt organizate de Primăria Municipiului Botoşani, de Fundaţia Culturală „Hyperion” - Caiete Botoşănene Botoşani, în colaborare cu Memorialul Ipoteşti - Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”, cu sprijinul mai multor instituţii de cultură.