„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Maria prunca, răsăritul zilei de taină
În fiecare an, prima sărbătoare a lunii septembrie ne aduce bucuria reîntâlnirii cu Maica Domnului, a cărei binecuvântată naştere o prăznuim în a opta zi a lui Răpciune, proslăvire menită parcă să roureze curgerea anotimpului culorilor cu a Născătoarei de Dumnezeu necontenită ocrotire. Iată-mă aşezat în faţa unei neprihănite hârtii, cu nestăvilită vrere de a aşterne câteva slove. Fără echivoc, mi-am zis, le voi dedica Împărătesei Cerului şi a pământului, dar ce să spun eu, nevrednicul, despre Cea mai înaltă decât cerurile? Cum pot eu, cel încurcat în noianul atâtor scăderi omeneşti, să vorbesc despre buna mea Mijlocitoare şi Ocrotitoare? Vă mărturisesc că-mi vine foarte greu să cuprind în puţine cuvinte toată dragostea şi recunoştinţa, toată evlavia şi bucuria, toată sfiala şi preţuirea pe care le nutresc faţă de Născătoarea de Dumnezeu! Însă, cu smerenie şi din dor nestins pentru Preasfânta, încerc să chezăşuiesc câteva rânduri seninei sărbători ce va umple de lumină Biserica.
În primul rând, îmi năpădesc în minte rugăciunile stăruitoare ale bunicilor după mamă ai Mântuitorului Hristos, Ioachim şi Ana. Câte lacrimi, câte doriri, ce îndelungată aşteptare până ce au primit vestea zămislirii celeia ce va deveni templu viu al prezenţei Fiului lui Dumnezeu în lume! Nimic din toate acestea nu a fost zadarnic. Prelunga nădăjduire şi necurmatele rugăciuni nu au rămas fără răspuns. Milostivirea Domnului s-a dovedit biruitoare asupra suferinţelor celor doi, de-acum fericiţi părinţi. La vârsta lor înaintată, nimeni nu se mai aştepta, nimeni nu mai spera ca ei să dobândească mila Dumnezeului Celui Preaînalt. Câtă bucurie a trăit vârstnicul Ioachim atunci când îngerul Domnului i-a vestit: „Ioachime, grăbeşte-te de te pogoară la casa ta, căci soţia ta, Ana, va zămisli“. Ce să mai spunem de noianul fericitelor lacrimi revărsate de Ana la auzul şoptitelor graiuri ale lui Gavriil Arhanghelul, solul trimis din Cer: „Bucură-te, Ano, căci vei naşte o fiică pe care o vei numi Maria şi de care se vor bucura toate neamurile pământului“.
Aşa s-au petrecut lucrurile într-o aparent prozaică zi de decembrie, statornicită de tradiţia ortodoxă în data de 9, când în calendarul nostru serbăm Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana. Şi iată, după nouă luni, aşteptarea, emoţia au dat în clocot şi s-au revărsat în lume ca negrăită bucurie şi împlinire. Maria, mult dorita pruncă, s-a născut în casa drepţilor şi rugătorilor ei părinţi, a cărei locaţie este fixată de tradiţia ortodoxă în Mănăstirea Seidanaghia (Sfânta Fecioară), aflată în proximitatea Bisericii Sfântului Mormânt. În partea dreaptă a bisericii principale a chinoviei, închinată praznicului Întâmpinării Domnului, s-a ridicat paraclisul Sfintei Ana, mama Sfintei Fecioare. Mănăstirea, asociată cu anii prunciei Născătoarei de Dumnezeu, se spune că a fost înălţată pe locul unde se găsise cândva casa drepţilor Ioachim şi Ana. Sub biserica mănăstirii se află trei peşteri. Conform tradiţiei, în prima s-a născut Sfânta Fecioară, a doua era locul de rugăciune a Anei, iar cea de-a treia a adăpostit, iniţial, mormântul Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana, ale căror trupuri, ulterior, au fost mutate în biserica din grădina Ghetsimani. Tradiţia apuseană prezintă casa bunicilor Mântuitorului undeva în apropierea Porţii Sfântului Ştefan din cetatea Ierusalimului, chiar în proximitatea ruinelor Scăldătorii Vitezda.
Astăzi prăznuim naşterea celei mai sfinte decât toţi sfinţii
Revenind la ziua naşterii Mariei, tradiţia consemnează negrăita uimire ce i-a cuprins pe toţi, văzând frumuseţea pruncei, boţul de aur curat din care va străluci Soarele dreptăţii, Iisus lumina lumii. La opt zile după naştere, Ana şi Ioachim au chemat rudele şi prietenii, oferind un ospăţ întru nespusa bucurie şi binecuvântare primită. Tot atunci, conform uzanţei iudaice, au pus numele copilei, „Maria“ – însemnând Doamnă, Împărăteasă. De ce s-a ales numele de Maria? Ne lămureşte Sfântul Grigore Palama, spunând că trebuia să poarte acest nume, aşadar el nu a fost ales întâmplător. Fecioara Maria este Doamnă prin vrednicia ei de mamă a lui Hristos Cel întrupat. Copila Anei a primit numele Maria, căci cu adevărat ea va deveni Împărăteasa îngerilor şi Doamna întregii lumi. Alţi tâlcuitori au văzut în numele Maria, prin cele cinci litere componente, un adevărat acronim, concentrarea virtuţilor celor cinci femei renumite din istoria Vechiului Testament: litera „m“ de la Miriam, sora lui Moise şi a lui Aron; litera „a“ de la Abigail, femeia cea frumoasă şi înţeleaptă a lui Nabal; litera „r“ de la Rahila, soţia lui Iacob; litera „i“ de la Iudit, văduva cu viaţă aleasă; iar litera „a“ de la Ana, soţia lui Elcana şi mama lui Samuel.
Întorcându-ne la lumina sărbătorii Naşterii Maicii Domnului, să ne bucurăm cu sfântă bucurie, căci nu prăznuim naşterea unui sfânt, ci a celei mai sfinte decât toţi sfinţii. Să tresăltăm de duhovnicească veselie, că Împărăteasa îngerilor din pântece neroditor a răsărit, ca neamul omenesc să se bucure de naşterea din ea a Răsăritului Celui de Sus. Fără praznicul Naşterii Maicii Domnului nu am putea concepe celelalte zile sfinte ce ţin de împlinirea planului de mântuire a neamului omenesc. De aceea, Sfântul Andrei Criteanul consideră praznicul drept debut pentru celelalte sărbători creştine: „Această zi este pentru noi începutul tuturor zilelor sfinte. Cele sterpe şi maicile, dănţuiţi; îndrăzniţi şi săltaţi cu bucurie, o, voi, cele neroditoare: căci iată, cea fără de fii şi stearpă, pe Născătoarea de Dumnezeu a odrăslit“.