„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Mii de rechizite şi sute de ghiozdane, dăruite la început de an şcolar
80.475 lei reprezintă investiţia Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului pentru cea de-a IV-a ediţie a proiectului „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi!“, destinat copiilor defavorizaţi şi elevilor merituoşi la Roman, Bacău, Moineşti, Oneşti, Sascut şi Buhuşi.
Rugăciunile de binecuvântare a elevilor la început de an şcolar au fost însoţite de împărţirea a 5.300 de pachete cu rechizite şi dulciuri, precum şi a 750 de ghiozdane echipate pentru şcoală. Cea de-a IV-a ediţie a programului „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi“, derulat cu binecuvântarea şi sub coordonarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, destinat ajutorării elevilor defavorizaţi şi promovării celor care s-au evidenţiat în anul şcolar anterior, s-a dovedit a fi un succes. La Roman, Bacău, Oneşti, Moineşti, Buhuşi ori Sascut, mii de copii s-au bucurat atât de rugăciunile şi binecuvântarea Bisericii, cât şi de sprijinul material şi financiar al ei. Prin implicarea ierarhului, a celor şase protoierii şi a parohiilor adiacente acestora, la începutul anului şcolar 2016-2017 Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului a investit 80.475 lei în acest program social-filantropic-educativ, prin intermediul căruia au fost împărţite 5.300 de pachete, cuprinzând rechizite şi dulciuri, precum şi 750 de ghiozdane echipate complet pentru şcoală. De asemenea, unui număr de aproape 200 de elevi premianţi cu nota 10, le-a fost oferit un sprijin financiar în valoare de 17.800 lei. Implicarea Bisericii în ajutorarea elevilor şi susţinerea lor în actul educaţional vine după ce, în urmă cu patru ani, la propunerea IPS Arhiepiscop Ioachim, preoţii din Eparhia Romanului şi Bacăului au realizat anchete sociale în parohii, implicându-se, prin aceasta, şi în lupta de prevenire a abandonului şcolar. (Biroul de presă al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului)