„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Minunile Sfintei Parascheva, relatate credincioşilor din Parohia „Acoperământul Maicii Domnului“ - Precista 3 din Piatra Neamţ
Duminică, 8 octombrie 2017, după slujba Paraclisului Maicii Domnului, Parohia „Acoperământul Maicii Domnului“ - Precista 3 din Piatra Neamţ l-a avut ca invitat pe părintele Nicolae Lazăr de la Parohia „Buna Vestire“ - Agârcia, care le-a vorbit enoriaşilor prezenţi despre Sfânta Parascheva de la Iaşi, în special despre minunile Sfintei. Cu această ocazie, invitatul a prezentat cartea în două volume „Binefacerile Sfintei Parascheva“, apărută la Editura Doxologia.
Credincioşii prezenţi au fost impresionaţi de minunile Sfintei Parascheva, povestite cu mult har de părintele invitat. Una dintre cele mai impersionante minuni relatate a fost: „Nu voi înceta să plâng“, relatată în volumul I al cărţii: „Binefacerile Sfintei Parascheva“: „În 1983, aveam doar un fiu şi am decis să nu mai dau naştere altui copil. Găsisem motive: sunt multe neajunsuri, sunt la început de drum, n-ar avea cu cine rămâne acasă... Aşa, eu, nenorocita şi păcătoasa, am recurs la întreruperi de sarcină, fără a gândi la păcatul săvârşit. Dar Dumnezeu nu a mai îngăduit a trăi cu astfel de păcate. Într-o noapte de miercuri, mi-a apărut în vis o femeie extraordinar de frumoasă: înaltă, brunetă, cu părul lung până-n pământ. A coborât nişte trepte, s-a întors cu faţa spre mine şi cu arătătorul mâinii drepte mi-a zis: «Anul ăsta o să rămâi o singură dată gravidă. Dacă-l dai afară, mori!». A doua zi mi-am zis că este doar un vis. Important este că visul s-a repetat joi spre vineri şi sâmbătă spre duminică. Mesajul a fost identic. În acel an am rămas însărcinată şi am dat naştere Nicoletei. Acum ştiu că frumoasa din vis era Sfânta Cuvioasă Parascheva despre care citisem în «Lumea credinţei», într-o întâmplare similară. Aşa a îngăduit «buna» să-mi arate importanţa credinţei, întrucât în vremea avorturilor nu aveam nici o legătură cu Biserica. Datorită Cuvioasei, trăiesc, ca mamă, fericirea de a avea alături de băiatul Florin pe Nicoleta, fiica cea minunată. Şi nu voi înceta să plâng pentru copiii pe care i-am omorât. (Anonimă)“.
Seara a continuat timp de o oră cu relatarea unor de astfel de minuni săvârşite de Sfânta Parascheva, minuni ce au încredinţat şi pe cei prezenţi de puterea Sfintei de la Iaşi, care au devenit şi mai apropiaţi, dar şi mai rugători către Sfânta Milostivirii.