Mitropolitul Iosif Naniescu zâmbeşte dintr-o frescă, la Iaşi

Spunea un teolog contemporan că simpla cale de la uşa bise­ricii spre dumnezeiescul altar este o călătorie în adevăratul sens al cuvântului. Un pelerinaj al nostru personal spre întâlnirea cu Dumnezeu, calea fiind străjuită şi însoţită de către sfinţi. Aşadar, pictura pereţilor nu este doar rece decor, ci o prezenţă vie. Îmi dau seama că în toţi aceşti ani de căutări cu capul în jos, în drumul spre Sfânta Parascheva, cineva mi-a fost prieten şi împreună călător… până când am dat cu ochii de el.

La ceas de Vecernie, când soarele îşi vâra ultimele raze prin vitraliile catedralei, o lumină a descoperit un chip blajin – al Mitropolitului ctitor Iosif Naniescu. Soarele a apus, luminile încă nu s-au aprins în catedrală şi, totuşi, chipul îi rămânea la fel de luminos. Nu puteai să nu te întrebi: ce a fost cu acest om care are atâta bu­nătate şi lumină într-o frescă pictată de cel puţin 129 de ani?

Tabloul votiv al Mitropolitului Iosif - arc luminos peste timp

Ieşind din Catedrala Mitro­po­litană din Iaşi, pelerinul îşi intersectează privirea cu un adevărat chip al bunătăţii – Mitropolitul Iosif Naniescu, cel care a finalizat în vreme de în­cer­care lucrările la „Maica Bi­se­ricilor Moldave“, aşa cum a fost reţinută catedrala în istorie.

Alături de Veniamin Costa­chi, Mitropolitul Iosif, redat de pictura renascentistă a unui mare pictor, poartă în privirea sa o pagină de istorie. Chemat la Iaşi, Gheorghe Tattarescu a încheiat la 14 aprilie 1884 un contract prin care se angaja la „zugrăvirea pe din lăuntru a întregii biserici şi a pronaosului ei, la facerea tuturor tablo­u­rilor murale conform listei, precum şi la zugrăvirea tuturor icoa­­nelor catapetesmei“. Aşa cum putem observa până as­tăzi, maestrul şi-a respectat con­tractul, pictura din catedrala mitropolitană impresio­nând prin calitatea sa artistică şi prin numărul variatelor execuţii – peste 250 de figuri individuale şi compoziţii de ansamblu.

În plus, Gheorghe Tattares­cu ne-a făcut încă un dar – chi­pul mitropolitului ctitor. Cerce­tând informaţiile legate de pic­tarea catedralei de la Iaşi, se pare că aceasta a fost pictată integral, deci şi tabloul votiv al Mitropolitului Iosif datează tot din acele vremuri. În acest sens şi luând în calcul prietenia dintre cei doi, putem afirma că pictorul a avut în faţă modelul „natural“. Ce a ieşit? Un chip al bunătăţii şi al luminii! Un chip de păstor şi părinte în adevă­ratul sens al cuvântului.

Iosif Mitropolitul - ctitor şi înnoitor

Vorbind despre ctitoriile Mi­tropolitului Iosif Naniescu, su­bi­ectul central îl reprezintă, cu siguranţă, Catedrala Mitro­poli­tană din Iaşi. Atunci când toată lumea spunea „da“ dărâ­mă­rii e­di­ficiului ridicat de că­tre Ve­ni­amin Costachi, la 62 de ani, mi­tro­politul a fost singurul care a zis: „Nu, eu o refac!“ – rămânând peste timp monument de demnitate şi de evlavie creştină.

Chiar dacă doar în catedrală are tablou votiv, şi alte biserici au renăscut prin sudoarea frunţii lui. „Sfinţii Trei Ierarhi“ şi „Sfântul Nicolae“ - Domnesc sunt alte două embleme ale păs­toririi sale, ambele biserici fiind refăcute aproape în între­gime în timpul în care a fost mi­tropolit. Numai între anii 1880-1881 s-au reparat peste 50 de biserici, dintre care dăm ca exemplu: biserica cu hramul „Buna Vestire“ din Vocoteştii Mitropoliei, comuna Mogoşeşti, „Sfânta Treime“ din Rădeni, Popeşti, „Sfântul Gheorghe“ din Găureni, Miroslava, „Sfân­tul Nicolae“ din Mogoşeşti, „Sfân­ta Parascheva“ din Târgu Frumos, „Sfântul Dumitru“ din Perieni, Cârniceni, „Sfântul Gheorghe“ din Iacobeni, Şipo­tele, „Sfântul Nicolae“ din Po­ieni, „Sfântul Proroc Isaia“ din Cârlig, „Sfân­tul Nicolae“ din Ho­rodiştea, Cot­nari, dar şi bi­se­ricile din Cos­tuleni, Hălceni, Şorogari.

Noi informaţii despre bunătatea Mitropolitului Iosif Naniescu

A fost omul providenţial pen­tru multe domenii. Ar fi de ajuns să enumerăm doar o mică parte dintre realizările Mitropolitului Iosif, ca să ne dăm seama de importanţa sa în istoria Bisericii, dar şi în istoria naţională. Seminarul Venia­min, prima revistă de teologie din spaţiul românesc, bibliote­ca Academiei Române a cărei bază a pus-o, dragostea pentru muzica bisericească – rămâ­nând de la el manuscrise muzicale de o deosebită valoare –, toate sunt vrednice de luat în seamă. Însă, dacă chipul din fresca catedralei este luminos până astăzi, nu e c-ar fi vrut pictorul să ni-l redea într-o anumită ipostază, ci pentru că, pur şi simplu, bunătatea sa nu a putut fi trecută cu vederea de pensonul maestrului prieten.

Mărturiile vremii sunt co­pleşi­toare. Sunt cunoscute şi deja proverbiale faptele sale de milostenie. Cercetările cores­pon­denţei sale aflate la Acade­mia Română au scos la vedere noi argumente pentru numirea ce i s-a dat – „Iosif cel Sfânt“.

Dragostea faţă de tinerii nevoiaşi a făcut ca vlădica Iosif să se preocupe de „şcoala de ţe­să­tori, cusut, lucru şi gospodă­rie a d-nei Mironescu“ din Iaşi. Însoţit de Locotenent Colonel Langa, „IPS Sa, cuprins de o vie mulţumire asupra a ceea ce a găsit (sală de lucru, sală de dormit, sală de clasă), a ţinut în faţa elevelor o mică cuvântare bine simţită, apoi a promis sprijinul IPS Sale şi a dat chiar ca fond acestei şcoli câteva sute de lei“.

În ziarul ieşean Curierul, edi­ţia din 22 ianuarie 1888, găsim o scrisoare publicată a unui absolvent al Seminarului Venia­min, Th. Moisiu. Acesta îşi arăta recunoştinţa faţă de Mitropolitul Iosif Naniescu, mulţumindu-i pentru ajutorul acordat pentru a-l ajuta să-şi termine studiile.

Chiar şi de copii se îngrijea. Ne-a rămas peste timp corespondenţa cu grădiniţa din curtea Bisericii bucureştene „Sfânta Ecaterina“. Mitropoli­tul Iosif oferea, aşa cum reiese din acte, suma de 500 de lei ca a­jutor pe fiecare an, cu rugă­min­tea „să nu ştie multă lume“.

În întunericul ce se lasă în catedrală, o frescă zâmbeşte. La propriu. Chip al bunătăţii şi al sfinţeniei, tabloul votiv al „bunicuţului“ povesteşte fără cuvinte o viaţă închinată Mol­do­vei, istoriei, culturii, muzicii şi, mai ales, celor sărmani.

De ce este luminos chipul Mi­tropolitului Iosif şi după 129 de ani de existenţă? Pentru că, de la zi la zi, încetează să mai fie un simplu tablou şi prinde contur de icoană. O icoană a unui OM pentru care proble­mele ora­şu­lui, ale năpăstuiţilor de soar­tă, ale clerului, ale tinerilor şcolari şi studenţi au devenit nu proble­mele, ci provocările sale! Avem o icoană de „părinte“, de „bunic minunat“, un chip care ne poate mângâia în încercările noastre. Mitropolitul Iosif Na­ni­es­cu ne zâmbeşte din frescă şi astăzi!