„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de sute de botoşăneni la sărbătoarea Sfântului Mucenic Gheorghe
Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe - Purtătorul de biruinţă a fost cinstită de botoşăneni ieri, 23 aprilie 2018, aceştia participând la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, dimpreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, cu prilejul hramului Bisericii „Sfântul Gheorghe" din centrul municipiului Botoşani.
Sute de credincioşi prezenţi la sfintele slujbe s-au putut închina la o părticică din moaştele Sfântului Gheorghe, ocrotitorul oraşului, dar şi la un fragment din moaştele Sfântului Mina, adus special cu ocazia hramului de la Biserica „Sfântul Spiridon" din oraş. Sfânta Liturghie arhierească a fost oficiată pe un podium special amenajat în curtea bisericii. Alături de ierarh au mai slujit părintele Marian Timofte, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor, părintele Lucian Leonte, protopopul Protoieriei Botoşani, dar şi părintele paroh Dumitru Florentin Mateciuc. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul Parohiei „Sfânta Parascheva" din municipiu.
„Sfântul Gheorghe a făcut alegerea cea bună şi a dobândit veşnicia Împărăţiei cerurilor"
În cuvântarea de după citirea Sfintei Evanghelii, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan a vorbit credincioşior prezenţi despre felul în care viaţa Sfântului Gheorghe trebuie să se apropie de viaţa noastră: „Sfântul Gheorghe a fost martirizat la începutul veacului al IV-lea, în Ţara Sfântă, mare conducător de oaste fiind, a dorit să Îl propovăduiască pe Hristos şi i s-a cerut să lepede credinţa sa în Mântuitorul Hristos, obţinând astfel toate bunătăţile lumii. Sfântul Gheorghe a făcut alegerea cea bună, care l-a costat viaţa pământească, dar a dobândit veşnicia Împărăţiei cerurilor. Astăzi, aici şi în zecile de mii de biserici ortodoxe din întreaga lume, chipul acestui bărbat este cinstit după 17 veacuri, chemându-ne să-l avem pentru o clipă în faţa noastră, să vedem ce a fost el şi ce suntem noi şi, constatând distanţa foarte mare între ceea ce suntem noi şi ceea ce a fost el, să Îl rugăm pe Dumnezeu să ne ajute cu puterea Sa, ca trecând zilele vieţii noastre, această mare distanţă în duh şi adevăr, între viaţa noastră şi viaţa Sfântului Gheorghe să se diminueze".
Spre finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Dumitru Mateciuc a adresat un cuvânt de mulţumire: „Astăzi, sfântul locaş a îmbrăcat haine de sărbătoare pentru a-l cinsti în fiecare an, aşa cum se cuvine, pe ocrotitorul bisericii noastre, pe Sfântul Mucenic Gheorghe, ale cărui sfinte moaşte sunt aduse spre închinare credincioşilor alături de moaştele Sfântului Mucenic Mina. Mulţumim Bunului Dumnezeu pentru această zi minunată şi binecuvântată, mulţumim Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan pentru imensa bucurie de a fi în mijlocul botoşănenilor, mulţumim tuturor preoţilor slujitori, mulţumim autorităţilor locale pentru sprijin şi, nu în ultimul rând, mulţumim credincioşilor pentru că şi anul acesta s-au adunat pentru a ne ruga împreună".
După ce închinătorii s-au împărtăşit cu Sfintele Taine, aceştia au primit binecuvântarea ierarhului, flori şi anafură, iar din partea autorităţilor locale, credincioşii au primit un pachet cu hrană.
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a săvârşit slujba Parastasului pentru eroii neamului
După oficierea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan a fost prezent la ceremonialul depunerii de coroane ce a avut loc la Batalionul 335 „Alexandru cel Bun" din Botoşani. Zeci de soldaţi şi ofiţeri, autorităţi locale, preoţi şi credincioşi au participat la momentul de reculegere pentru ostaşii români. În cadrul acesteia, Părintele Mitropolit Teofan a oficiat slujba Parastasului pentru eroii neamului, pentru ostaşii căzuţi pe câmpurile de luptă şi pentru cei ce au luptat pentru libertate. În cuvântarea sa, ierarhul i-a îndemnat pe cei prezenţi să se gândească la înaintaşii lor şi să se roage pentru aceştia.