„În vremea aceea Iisus a poruncit ucenicilor Lui să nu spună nimănui că El este Hristos. De atunci a început Iisus să spună ucenicilor Lui că El trebuie să meargă la Ierusalim și să pătimească multe de
Moaştele Sfintei Parascheva, spre închinarea pelerinilor
Cu prilejul cinstirii Sfintei Cuvioase Parascheva (14 octombrie), la Catedrala Mitropolitană din Iaşi vor începe astăzi, 11 octombrie 2018, seria manifestărilor religioase închinate Sfintei Cuvioase Parascheva. În această dimineaţă, de la ora 6:30, după slujba Acatistului, vor fi scoase în procesiune moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. După ce se va înconjura sfântul locaş, acestea vor fi depuse în baldachinul special împodobit aseară cu flori. Programul liturgiuc va continua cu Agheasma mică, Taina Sfântului Maslu, Miezonoptica şi Utrenia. Sfânta Liturghie va fi săvârşită de către Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Răspunsurile la strană vor fi oferite de corul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Botoşani.



.jpg)