„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Monahii de la Mănăstirea Putna au participat la o nouă campanie de donare de sânge
Vieţuitorii Mănăstirii Putna au participat în 11 iulie 2019 la o acţiune de donare de sânge desfăşurată în Cabinetul medical „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” al aşezământului.
Mănăstirea Putna colaborează de mai mulţi ani cu Centrul Judeţean de Transfuzie Sanguină Suceava în scopul donării de sânge.
Acţiunea de joi, 11 iulie 2019, este a cincea campanie desfăşurată în cadrul mănăstirii sucevene. Conform paginii oficiale de facebook a Mănăstirii Putna, au fost recoltate 38 de unităţi de sânge.
Biserica Ortodoxă Română susţine donarea de sânge prin Campania naţională „Donează sânge, salvează o viaţă!”. Proiectul se desfăşoară din anul 2013 cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. (Mihail Mere-Albe - Basilica.ro)