„În vremea aceea a intrat Iisus, într-o sâmbătă, în casa unuia dintre mai-marii fariseilor, ca să mănânce pâine. Și a zis celui care-L chemase: Când faci prânz sau cină, nu chema pe prietenii tăi, nici p
Muzica bizantină va răsuna timp de cinci zile la Iaşi
În perioada 2-6 octombrie 2019, timp de cinci zile, municipiul Iaşi va deveni pentru a treia oară centrul cântului bizantin din ţară, adunând în capitala istorică a României renumiţi interpreţi ai artei muzicale psaltice, ce vor susţine concerte de înaltă ţinută şi vor lua parte la diferite momente liturgice. Anul acesta, organizatorii lansează invitaţia publicului de-a participa la cele patru concerte de muzică bisericească, de-a asista la atelierele de lucru susţinute de invitaţii festivalului şi de-a lua parte la sfintele slujbe organizate cu prilejul IBMF Iaşi.
Festivalul Internaţional de Muzică Bizantină de la Iaşi reprezintă, pentru a treia oară consecutiv, centrul cântului bizantin din ţară, astfel iubitorii de muzică psaltică şi nu numai vor putea participa timp de cinci zile la evenimentele, activităţile şi workshopurile organizate de IBMF.
Anul acesta, festivalul de la Iaşi are următorul program:
Miercuri, 2 octombrie
7:30 - Sfânta Liturghie: Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan slujeşte la Biserica „Sfântul Gheorghe”, vechea Catedrală Mitropolitană, din cadrul Ansamblului Mitropolitan Iaşi. Răspunsurile liturgice vor fi oferite de Corul „Sfântul Ierarh Iosif Naniescu” al Facultăţii de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iaşi;
10:30 - Festivitatea de deschidere a festivalului. Conferinţa inaugurală „Imnografia bizantină şi canonul” va fi susţinută de lect. dr. Evelina Mineva din Grecia. De asemenea va avea loc şi lansare colecţiei „Viaţa în Hristos. Imnografie bizantină”. Locaţia: Sala „Iustin Moisescu” - Ansamblul Mitropolitan Iaşi;
19:00 - Concertul de deschidere a festivalului. Interpretează Corul ortodox „Theotokos” din Beirut - Liban, Corul bărbătesc „Sfântul Efrem” din Budapesta - Ungaria, Nektaria Karantzi din Atena - Grecia şi pr. Alexandru Grigoraş - solist invitat. Locaţia: Sala Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi.
Joi, 3 octombrie
10:00 - Va avea loc Atelierul de muzică, având ca temă Cântări ruseşti vechi din manuscrise celebre - despre stiluri, notaţii muzicale şi cântarea practică. Invitat: Natalija Mosyagina din Sankt Petersburg, Rusia. Locaţia: Sala „Sinaxar” a Muzeului Mitropolitan;
10:00 - Workshop susţinut de Sergiy Radkevich. Locaţia: Şcoala ”Varlaam Mitropolitul”;
19:00 - Concert de muzică rusească veche şi românească în cinstea Maicii Domnului. Interpretează Corul „Cuviosul Iosif” al Mănăstirii Văratec şi Grupul „Kljuch Razumeniya” din Sankt Petersburg - Rusia. Locaţia: Catedrala Mitropolitană din Iaşi.
Vineri - 4 octombrie
10:00 - Atelier de muzică - „Specificul polifoniei georgiene”. Invitat: dr. Svimon Jangulashvili din Tbilisi - Georgia. Locaţia: Sala „Henri Coandă” a Palatului Culturii din Iaşi;
20:00 - Slujba Privegherii. Răspunsuri la strană vor fi oferite de Corul ortodox „Theotokos” din Beirut - Liban, Corul academic „Byzantion” din Iaşi şi Grupul psaltic „Chivotul” al Catedralei Mitropolitane din Iaşi. Privegherea va fi alcătuită din Vecernia Mare cu Litie, urmată de slujba Utreniei şi Sfânta Liturghie. Locaţia: Biserica „Sfântul Sava” din Iaşi.
Sâmbătă, 5 octombrie
11:00 - Atelier de muzică - Lecţii de tehnică vocală în cântarea neo-bizantină. Invitat: Georgios Bilalis din Atena, Grecia. Locaţia: Sala „Henri Coandă” a Palatului Culturii din Iaşi;
19:00 - Concert de muzică religioasă şi folclorică din tradiţia gruzină. Interpretează corul Catedralei Patriarhale „Sfânta Treime” din Tbilisi - Georgia. Locaţia: Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu”, Iaşi.
Duminică, 6 octombrie
9:30 - Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Răspunsuri liturgice vor fi oferite de Ansamblul „Romeiko” din Atena - Grecia şi de Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale din Bucureşti. După încheierea Sfintei Liturghii se va acorda distincţia mitropolitană „Crucea Moldavă” domniei sale prof. Alexander Lingas, pentru întreaga sa activitate ştiinţifică, didactică şi interpretativă;
19:00 - Concertul de închidere a festivalului. Interpretează corul bizantin al Seminarului Teologic „Chesarie Episcopul” din Buzău, Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale din Bucureşti şi Ansamblul „Romeiko” din Atena - Grecia. Evenimentul de final va avea loc la Centrul de evenimente „Agora” Iaşi.
Accesul publicului este gratuit şi se face pe baza unei rezervări online, în limita locurilor disponibile. Rezervarea se poate face pe site-ul web www. ibmf.ro, secţiunea Rezervare bilete. Mai multe detalii cu privire la programul şi invitaţii evenimentului pot fi aflate de pe pagina de facebook Iasi Byzantine Music Festival şi de pe site-ul oficial www.ibmf.ro.