„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
„Ne dorim să simţim din plin rugăciunea Sfântului Neofit“
Pelerinii au participat marţi seară (n.r. 11 octombrie 2016) în Catedrala Mitropolitană din Iaşi la Privegherea în cinstea Sfântului Cuvios Neofit. Slujba a fost săvârşită de arhimandritul Arsenie Butnaru, stareţul Mănăstirii Vlădiceni din Iaşi, iar răspunsurile la strană au fost oferite de Grupul psaltic „Chivotul“ al catedralei ieşene.
La Catedrala Mitropolitană din Iaşi a fost oficiată marţi, 11 octombrie 2016, slujba Privegherii în cinstea Sfântului Cuvios Neofit. Numeroşi pelerini veniţi din mai multe părţi ale ţării su asistat la slujbă, aceasta fiind săvârşită de stareţul Mănăstirii Vlădiceni, părintele Arsenie Butnaru. „Cred că Preasfântul Duh ne-a chemat în seara aceasta sfântă ca să-L preaslăvim pe Dumnezeu şi prin Sfântul Cuvios Neofit, care vine la noi din Insula Cipru. El este pildă monahilor, dar şi credincioşilor care năzuiesc la o viaţă sfântă şi aleasă. Dorim ca osteneala depusă să fie o jertfă adusă lui Dumnezeu. Ne dorim să simţim din plin rugăciunea Sfântului Neofit. Sfinţii sunt modele pentru noi, iar citindu-le viaţa ne întrebăm dacă este greu să ne mântuim. Cred că este uşor dacă încercăm să păşim către Mântuitorul Hristos, avându-i pildă pe Sfinţii Parascheva şi Neofit“, a mărturisit arhimandritul Arsenie Butnaru. Pelerinii care au ajuns la Iaşi pe tot parcursul nopţii de 11 spre 12 octombrie nu au ţinut cont de vremea ploioasă şi friguroasă. „În ziua Sfintei Parascheva am născut cel de-al doilea copil. Am venit la Iaşi pentru a duce un pic din puterea Sfintei Parascheva acasă, la Paşcani. Cuvioasa are foarte multă putere! Soţul meu a avut accident cerebral, iar imediat după aceea am strigat «Sfântă Parascheva, ajută-mă!». Dumnezeu a făcut o minune. Chiar doctorul a spus că doar o minune îl va salva“, a povestit Anişoara Selevestru din Paşcani. Alina Irimia are nouă ani şi a venit la Sfânta Paracheva pentru că „împlineşte toate dorinţele“: „Am ajuns la Iaşi împreună cu părinţii mei din localitatea Matca, judeţul Galaţi. Este prima dată când vin la Cuvioasa Parascheva de la Iaşi. Cred că Sfânta împlineşte dorinţele pelerinilor care îi cer ajutorul“. „Venim de cinci ani la Sfânta Parascheva indiferent de starea vremii. De fiecare dată când ajungem la Cuvioasa ne simţim deosebit“, a spus un pelerin venit din oraşul Bistriţa Năsăud. Ieri, 12 octombrie 2016, Sfânta Liturghie a fost săvârşită în Catedrala Mitropolitană din Iaşi de Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi.