Nu oamenii sunt mediocri, ci faptele unora dintre ei

Omul mediocru se teme de schimbare, iar Hristos aduce schimbare totală. Mediocritatea noastră, dacă am avea curajul schimbării, ar mai ţine până la uşă. De acolo ar începe drumul spre excelenţă. Însă, acest drum nu este facil. Experienţa sfinţeniei, cea care anulează mediocritatea, nu aduce cu ea o viaţa mai uşoară, ci, dimpotrivă, una mai grea, deoarece numai în urcuşuri şi coborâşuri eşti persoană. Aşadar, vocaţia mea de creştin este să devin om deplin, să fiu persoană.

Marţi, 9 iunie 2015, s-a desfăşurat o conferinţă a domnului Marius Iordăchioaia, subiectul întâlnirii fiind mediocritatea. Spunea invitatul că mediocritatea este primul semn al putrezirii, este masca sub care ne ascundem atunci când ne refuzăm vocaţia. Să nu fiu mediocru înseamnă să-mi fac treaba bine, să pun în lucrare darurile pe care le am. Ca persoană, niciun om nu este mediocru. Mediocre pot fi doar acţiunile şi activităţile unui om.

Orice formă de cultură care nu are ieşire la cer este sortită mediocrităţii, este ca o închisoare care are toţi pereţii plini de citate, de scrieri docte, dar care nu te ajută să evadezi. Până reuşeşti să citeşti tot, ca să treci mai departe, adică să te eliberezi, să ridici privirea spre cer, trece viaţa. Nu se merită să urci pe scara unei culturi mediocre până în vârf, sperând că acolo vei găsi ceva. În schimb, toate capătă sens în Biserică, în acel spaţiu al comuniunii în care se întâlnesc persoane având în mijlocul lor Persoana. Doar aici putem ieşi cu adevărat din mediocritate, putem comunica cu adevărat şi cunoaşte Infinitul. Doar în Biserică şi în Hristos, în dialog cu celălalt, te cunoşti pe tine şi descoperi că eşti nelimitat. Am putea traduce mediocritatea prin starea de căldicel. Sunt mediocru în Biserică, atunci când nu sunt nici rece, nici fierbinte. Când vin la biserică în aşteptarea a ceva magic. Când mimez credinţa, fără să o am. Adesea spunem prin formalismul nostru eclesial: „Se subînţelege că eu cred în Hristos“, dar faptele noastre ne arată că nu credem.

Despre acest om, Petru Creţia spune: „Când ceva din excelenţa lumii îi trezeşte totuşi interesul sau curiozitatea, omul mediocru vrea să participe şi el cumva, dar fără efort şi fără risc, de la locul lui căldicel. (...) Totuşi, dacă ar bate Dumnezeu la uşa lui, s-ar teme să-i deschidă“. Asta, pentru că omul mediocru se teme de schimbare, iar Hristos aduce schimbare totală. Mediocritatea noastră, dacă am avea curajul schimbării, ar mai ţine până la uşă. De acolo ar începe drumul spre excelenţă. Însă, acest drum nu este facil. Experienţa sfinţeniei, cea care anulează mediocritatea, nu aduce cu ea o viaţa mai uşoară, ci dimpotrivă, una mai grea, deoarece numai în urcuşuri şi coborâşuri eşti persoană. Aşadar, vocaţia mea de creştin este să devin om deplin, să fiu persoană.

Îmi vine în minte întâlnirea Micului Prinţ cu omul de afaceri. Acesta muncea de zor, cum am spune astăzi, era un om de carieră. Aduna, scădea şi socotea, dar nu vedea dincolo de cifre. Ştia doar că administrează şi că este bogat, însă nu ştia ce administrează. Punea totul în oala cifrelor şi amesteca fără să ştie că nu poţi depune stelele la bancă. Mediocritatea nu lasă nimic în urma ei. Se opune oricărui lucru de valoare. Doamne, ajută-ne să preferăm Cerul şi pe cele netrecătoare, ca şi Cerul să ne prefere pe noi. Afaceristul lui Antoine de Saint Exupery va dispărea, şi calculele lui odată cu el, dar stelele vor fi tot pe cer. (Andrei Grosu, ATOR Iaşi)