„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
O după-amiază culturală organizată de Protopopiatul Paşcani
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, sâmbătă, 12 noiembrie 2016, în cadrul proiectului „Tânărul frumos“, 150 de liceeni din oraşul Târgu Frumos şi împrejurimi s-au întâlnit cu preoţii pentru a petrece împreună o după-amiază de suflet.
Locul întâlnirii a fost Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ din Târgu Frumos, unde au cântat cu toţii Paraclisul Maicii Domnului. De aici au mers cu steaguri tricolore pe esplanadă, la monumentul eroilor, pentru a le aduce un pios omagiu. S-au deplasat apoi la Casa de Cultură „Garabet Ibrăileanu“, unde părintele arhimandrit Nicodim Petre, consilierul Sectorului de misiune al Arhiepiscopiei Iaşilor, a susţinut conferinţa cu titlul „Tânărul de astăzi între eroism şi laşitate“.
Mulţi dintre elevi au pus întrebări, iar părintele Nicodim, răbdător, a răspuns fiecăruia în parte. Dupa conferinţă au vizionat filmul „Suferinţele fraţilor noştri creştini din Siria“. În pauză au putut vizita expoziţia cu tema „Icoană şi carte veche bisericească“, organizată în spaţiile Casei de Cultură.
În încheierea întâlnirii, cei mai talentaţi dintre tineri au susţinut un program artistic. Şi pe această cale, mulţumim tuturor preoţilor implicaţi, tinerilor prezenţi şi autoritatilor locale pentru sprijin.(Pr. Dan Turcu, misionar protopopesc)