„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
O mână întinsă pentru copiii de la centrele de zi „Casa Mia Inculeţ“ şi „Sfânta Marina“
Cu gândul la suferinţa şi lipsurile unor copii care ar trebui să nu ducă grija zilei de mâine, Fundaţia Solidaritate şi Speranţă a Arhiepiscopiei Iaşilor a organizat în ziua de prăznuire a Sfintei Treimi un concert caritabil.
Sub numele „Zâmbeşte, copile!“, evenimentul s-a aflat deja la cea de-a patra ediţie. În după-amiaza zilei de 1 iunie 2015, Casa de Cultură a Studenţilor din capitala Moldovei a găzduit un eveniment ce s-a dorit a fi o alternativă culturală, în demersul marcării Zilei Internaţionale a Copilului.
Părinţi, copii şi bunici s-au bucurat de sărbătoare, căldură sufletească şi emoţie, în cadrul unui concert pe a cărui scenă au urcat grupuri corale şi solişti deja consacraţi la Iaşi: Juniorii Operei Naţionale Romane Iaşi, corul „Musica Viva“, al Asociaţiei Iubire şi Încredere din Iaşi, aflaţi sub coordonarea dirijorului dr. Daniela Doroşincă, dar şi Daria Bahrim, Alexandra Parasca şi Beatrice Florea, de Palatul Copiilor. La final au cântat şi au oferit voie bună şi beneficiarii proiectului - copiii de la Centrul de Zi „Mia Casa Inculeţ“ şi cei de la Centrul de Zi „Sfânta Marina“ din Iaşi.
Evenimentul, devenit deja tradiţie, a avut ca scop strângerea de fonduri, pentru ca cele două proiecte dedicate copiilor din cadrul Fundaţiei Solidaritate şi Speranţă să continue. În mod practic, peste 70 de copii din medii defavorizate şi asistaţi social beneficiază de activităţi social educative prin cele două centre de zi, „Mia Casa Inculeţ“ şi „Sfânta Marina“ ale Fundaţiei Solidaritate şi Speranţă.
Proveniţi din familii monoparentale, destrămate, dezorganizate, cu grad ridicat de risc de abandon şcolar, copiii primesc zilnic sprijin, constând în asistenţă socială, asistenţă medicală, hrană şi educaţie adecvată vârstei.