„În vremea aceea mergea Iisus prin Galileea, căci nu voia să meargă prin Iudeea, deoarece iudeii căutau să-L omoare. Și era aproape sărbătoarea iudaică a corturilor. Au zis, deci, către El frații Lui:
O nouă biserică se va ridica în Bacău
În Parohia Lazaret din Bacău a fost pusă duminică, 2 august 2015, piatra de temelie pentru o nouă biserică, închinată Adormirii Maicii Domnului. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa credincioşilor băcăuani, dar şi de cea a autorităţilor centrale, judeţene şi locale. Delegatul Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a fost arhimandritul Pimen Costea, vicar-administrativ al Eparhiei Romanului şi Bacăului, care a vorbit celor prezenţi despre importanţa credinţei ca act fundamental în dobândirea mântuirii şi despre capcanele credinţei îndoielnice. „Vicarul Eparhiei Romanului şi Bacăului a transmis creştinilor prezenţi binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, evidenţiind importanţa ctitoririi unei case a lui Dumnezeu care să deservească alinarea suferinţelor trupeşti şi sufleteşti, în cadrul oferit de Fundaţia «Episcop Melchisedec»“, a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Parohia Lazaret este cunoscută ca fiind una dintre cele mai dinamice parohii din Eparhia Romanului şi Bacăului, aici funcţionând şi filiala Bacău a Fundaţiei „Episcop Melchisedec“, sub coordonarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, în care sunt derulate mai multe proiecte social-filantropice. (C. Ciofu)



.jpg)