„În vremea aceea, venind Iisus în părțile Cezareei lui Filip, îi întreba pe ucenicii Săi, zicând: Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului? Iar ei au răspuns: Unii spun că ești Ioan Botezătorul, alții, Il
O nouă conferinţă preoţească în Arhiepiscopia Iaşilor
Preoţii din Protopopiatul 2 Iaşi, alături de o parte din preoţii Protopopiatului 3 Iaşi, au participat ieri, 15 decembrie 2016, în Sala „Sinaxar" a Muzeului Mitropolitan din Iaşi, la conferinţa semestrială prezidată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Întâlnirea a debutat cu Sfânta Liturghie, oficiată în Biserica „Sfântul Gheorghe" - vechea Catedrală Mitropolitană.
Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a prezidat ieri conferinţa semestrială cu preoţii din Protopopiatul 2 Iaşi şi o parte dintre preoţii Protopopiatului 3 Iaşi, alături de părinţii protopopi Marius Daniel Profir şi Mihail Roşu. Întrunirea a avut loc în Sala „Sinaxar" a Muzeului Mitropolitan Iaşi, fiind precedată de Sfânta Liturghie.
Slujba arhierească a reprezentat un moment istoric şi pentru credincioşii Parohiei „Naşterea Maicii Domnului"- Runcu, comuna Ţibana, Protopopiatul 3 Iaşi, diaconul Mihai Claudiu Pătraşcu fiind hirotonit preot pe seama acestei comunităţi.
În cadrul conferinţei preoţeşti, a fost vizionat la început un film despre viaţa şi activitatea Sfântului Antim Ivireanul, după care IPS Părinte Teofan a făcut o prezentare pe larg a modului de derulare şi a concluziilor Sfântului şi Marelui Sinod, ce a avut loc în această vară în Creta.
La final, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei i-a primit în audienţă pe preoţii care au solicitat acest lucru.



.jpg)