„În vremea aceea, trecând Iisus, a văzut pe Levi al lui Alfeu șezând la vamă și i-a zis: Urmează-Mi! Iar el, ridicându-se, I-a urmat. Și, când ședea El în casa lui Levi, mulți vameși și păcătoși
O nouă ediţie a evenimentului „Seara la Colegiu“
Pe data de 29 martie a avut loc „Seara la Colegiu“, un eveniment ce se desfăşoară de mai multe ori în decursul unui an la Colegiul „Sfântul Nicolae“. Seara a avut ca punct central „Tombola caritabilă“, realizată în cadrul comunităţii noastre în perioada 1 decembrie - 29 martie 2016, în scop social-filantropic.
„Seara la Colegiu“ fost moderată de către Cătălin Rotaru şi Flavius Popa, doi membri ai colegiului, care au făcut ca prezentarea evenimentului să fie foarte destinsă. Printre premiile acordate câştigătorilor s-au numărat icoane, CD-uri ale Corului psaltic „Aleph“, revista „Familia Ortodoxă“. Marele premiu, un laptop, a fost câştigat de către domnişoara Alexandra Cabat.
Trupa de teatru „H2O“ a susţinut o scenetă spre amuzamentul celor prezenţi, după care a urmat corul colegiului, „Aleph“, dirijor fiind părintele diacon Alexandru Grigoraş. Membrii corului au interpretat cântările „Uşile pocăinţei“, „Prochimen“, acestea fiind specifice Postului Mare. În continuare, au încântat audienţa sunetele Leonard Luţia, Cătălin Rotaru şi Andrei Ungureanu. Sala a fost plină, venind mulţi spectatori din afara colegiului.
La sfârşitul evenimentului, invitaţii au fost serviţi cu o gustare de post, fiind un bun prilej de a schimba impresii şi de a comunica cu cei care au venit pentru prima dată la o activitate a colegiului. (Vladimir Cârlan - Redacţia Alpha)


