„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: De ziua și de ceasul acela nimeni nu știe, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. Și, precum a fost în zilele lui Noe, așa va fi și venirea Fiului Omului.
O nouă ediţie a Taberei „Dăruind vei dobândi“, la Filioara
În perioada 26-31 iulie 2017, la Aşezământul social „Sfântul Ioan de la Neamţ“ din Filioara, comuna Agapia, judeţul Neamţ, se va organiza Tabăra de creaţie „Dăruind vei dobândi“ la care sunt invitaţi să participe tineri din localităţile Agapia, Bălţăteşti, Ghindăoani, Vânători, Răuceşti, Târgu Neamţ, cu vârste cuprinse între 6-18 ani .
Obiectivele taberei de creaţie sunt dobândirea unor minime abilităţi practice, stimularea creativităţii, motivaţiei, a sensibilităţii estetice, asigurarea cunoştinţelor privind valorile tradiţionale şi religioase locale, conştientizarea păstrării tradiţiei culturale, a valorilor morale şi spirituale, relaxare prin comunicare, jocuri, muzică, film, sport, excursii, foc de tabără.
În cadrul taberei vor fi organizate următoarele cursuri (ateliere) de iniţiere şi perfecţionare: sculptură, pirogravură, pictură, confecţionare obiecte religioase, confecţionare obiecte tradiţionale specifice zonei (ii), dans, grup coral, comunicare.
Înscrierile se fac în data de 23 iulie 2017, între orele 8:00-13:00 la biserica Parohiei Filioara.


