„În vremea aceea a ieșit cuvântul despre Iisus în toată Iudeea și în toată împrejurimea. Și au vestit lui Ioan ucenicii lui despre toate acestea. Și, chemând la sine pe doi dintre ucenicii săi, Ioan i-a tr
O nouă promoţie a Liceului Teologic „Episcop Melchisedec“ la Roman
Liceul Teologic Ortodox „Episcop Melchisedec" din Roman şi-a deschis porţile marţi, 23 mai 2017, pentru a lăsa să iasă în lume o nouă generaţie de tineri absolvenţi.
Evenimentul a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii după care a fost săvârşită o slujbă de Te Deum în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Elevul Ioan Doliş de la clasa a XII-a A a liceului a adresat un cuvânt de mulţumire, în numele tuturor absolvenţilor, Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, părintelui Ionuţ Amarinei, directorul instituţiei, şi părintelui diriginte Ioan Bârliba. După acest moment, ierarhul locului a făcut bilanţul celor patru ani de studiu, felicitându-i pe tineri pentru rezultatele obţinute la olimpiade şi concursuri şcolare. În sala de festivităţi a liceului a avut loc apoi citirea catalogului şi trecerea în revistă a rezultatelor obţinute. „Evenimentul s-a încheiat cu predarea simbolică a cheii succesului, de către şeful de promoţie al clasei a XII-a A, Ioan Doliş, către elevul Octavian Călcăianu de la clasa a XI-a A", a relatat părintele director Ionuţ Amarinei.



.jpg)