„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
O zi de neuitat pentru copiii din Glodenii Gândului
Am trăit una din zilele acelea despre care se spune că nu le vom uita niciodată. 13 iunie. Zi toridă de vară. Am pornit într-o scurtă călătorie de o zi spre Cetatea Iaşilor, spre oraşul celor şapte coline. Mai întâi, am făcut o rugăciune împreună cu părintele Lucian Vamanu, la biserica din satul nostru. Este o vorbă care zice: totdeauna lucrul tău să-l începi cu Dumnezeu. L-am rugat pe Bunul Dumnezeu să ne vegheze şi să ne aibă sub paza Sa întreaga zi.
Spre Iaşi, în autocar, bucurându-ne de peisaj şi unul de altul, n-am avut timp să ne dăm seama când am ajuns. „Cine se scoală de dimineaţă departe ajunge“. Primul popas a fost la Grădina Botanică din Copou. Am aflat că este cea mai întinsă Grădină Botanică din ţară, fiind una din cele mai mari din Europa. Acoperă o suprafaţă de aproximativ 100 de hectare. A fost înfiinţată în 1856 de medicul şi botanistul Anastasie Fătu. Multitudinea florilor şi miresmele pe care le răspândesc teii şi florile în luna lui cireşar sunt îmbătătoare. Coordonaţi de Raj, unul din membrii ATOR care ne-au organizat ziua şi ne-au acompaniat, am făcut câteva jocuri pe malul lacului. Am fost apoi antrenaţi într-un concurs. Ni s-a promis că primii doi clasaţi vor merge într-o tabără pentru tineri organizată la Cluj, în perioada 4-7 septembrie. Ni s-au aprins beculeţele.
Am purces apoi spre Parcul Copou unde am vizitat muzeul marelui Eminescu. Am adăugat şi aici cunoştinţe noi despre poet şi despre familia lui. Suferinţă, suferinţă, suferinţă şi… geniu. Am coborât apoi la Muzeul Unirii, unde ne-am întâlnit cu Cuza Vodă. Am avut şansa să admirăm expoziţia pictorului Nicolae Tonitza. Fiecare tablou are o poveste, numai de pictor ştiută, iar de noi bănuită. Cam pe la ora 14:00, în faţa acestor tablouri, ni s-a făcut subit foame. Ne-am dat seama datorită formelor ce le luau imaginile de pe pereţi. Colegii spuneau că reprezintă un fenomen optic şi că deformările sunt de la căldură. Am aflat că la părintele Radu Brânză, la Biserica „Sfântul Haralambie“, este o cantină unde suntem aşteptaţi şi unde toate imaginile şi iluziile pot fi corectate. Aşa s-a şi întâmplat. Ospătaţi cu bucate de post, pregătite cu mare măiestrie, ne-a revenit memoria şi s-au rearanjat formele, gândurile şi sentimentele. Căldura de afară a devenit şi ea mai suportabilă. După desert, a venit să ne întâlnească părintele Nicodim Petre, un prieten mai vechi, care ne-a povestit istoria construirii Bisericii „Sfântul Haralambie“, care ne-a adus aminte că într-o zi ca cea de acum, 13 iunie, au fost aduse la Iaşi în 1641 sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva de către voievodul Vasile Lupu şi ne-a vorbit şi despre importanţa lecturilor bune. Tot acum s-a finalizat concursul pentru a desemna câştigătorii, pe cei doi care vor merge în tabăra de la Cluj. Câştigătoarele: Olivia şi subsemnata. Mi-a tresăltat inima, dar am încercat să nu arăt emoţia şi bucuria care mă încercau. Nu este pentru prima dată când încerc să ascund ceea ce simt.
Nu puteam încheia această frumoasă zi fără a trece şi pe la Mitropolie, unde ne-am închinat Sfintei Cuvioase Parscheva, mulţumindu-i pentru toate binecuvântările trimise.
Drumul înapoi spre căsuţa noastră a fost plin de voie bună, cântece şi povestiri despre ce am văzut şi înţeles în ziua care tocmai s-a terminat. Părintele nostru paroh a fost acolo, la biserică, şi la întoarcerea noastră. Am făcut împreună şi rugăciunea de mulţumire pentru darurile lui Dumnezeu din ziua aceasta. Nu cred că vom uita această experienţă. Sperăm ca acest parteneriat dintre Şcoala Gimnazială Glodenii Gândului şi ATOR Iaşi să nu se sfârşească niciodată.
Mulţumim tinerilor din ATOR, părintelui Lucian, doamnei noastre profesoare Nicoleta Cârlescu şi colegilor pelerini care şi-au arătat calităţi pe care acasă, în sat, nici nu le bănuiam. Atorenii, părintele şi doamna profesoară ne-au promis că vor organiza o tabără chiar la noi în sat, în vară, în perioada 7-9 august. Abia aştept. Vă aştept şi pe voi! (Roxana Lazăr, clasa a VII-a)