„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Olimpicii la religie din Episcopia Huşilor au fost premiaţi
Pe 31 mai 2017, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, a avut loc, la Mănăstirea Bujoreni, festivitatea de premiere a elevilor care au participat la Olimpiada de religie, etapa judeţeană. Delegatul Preasfinţitului Părinte Corneliu a fost pr. Cosmin Gubernat, consilier cultural-misionar al Episcopiei Huşilor.
La festivitatea de premiere au fost prezenţi elevi şi cadre didactice din cele trei zone ale Episcopiei Huşilor: Vaslui, Bârlad şi Huşi. Au fost evidenţiaţi toţi participanţii - fiecare elev primind diplomă de participare şi un pachet cu cărţi din care îşi va selecta ceea ce îl reprezintă şi îl va forma ca om.
„Colegii mei, profesorii de religie, se implică în pregătirea acestor minunaţi elevi, pun în sufletele copiilor fărâme din sufletul lor, aşa că în acest an au fost şi ei răsplătiţi, primind din partea mea o carte, care, cu siguranţă, le va folosi în pregătirea viitoarelor generaţii. Îi felicit pentru dragostea lor pentru elevi şi le mulţumesc pentru dăruirea de care dau dovadă! În acest an a fost îmbinat utilul cu plăcutul. Pe lângă premierea în sine s-a evidenţiat colaborarea Şcoală-Familie-Biserică, în activităţile desfăşurate după premiere fiind implicaţi elevi, părinţi, profesori! Tinerii olimpici de la grupul «Sfânta Ecaterina» Bârlad, coordonat la Bujoreni de Alexandra Teodora Concită, au implicat colegii din zonele Huşi şi Vaslui în diferite activităţi, rezultatul fiind o mai bună comunicare şi cunoaştere (la olimpiada propriu-zisă elevii nu au timpul necesar să se cunoască, să împărtăşească idei, gânduri, opinii). Tinerii, în societatea actuală, se confruntă cu diverse probleme, în acest sens elevii au adresat întrebări părintelui consilier Cosmin Gubernat şi părintelui Dan Mereuţă, dialogul fiind constructiv, scopul fiind înţelegerea corectă a învăţăturilor de credinţă şi o abordare corectă a situaţiilor ivite în viaţă“, a declarat prof. Monica Mocanu, inspector şcolar în cadrul ISJ Vaslui.
Alexandra Concită, elevă în clasa a XII-a, ne-a împărtăşit din emoţiile ei: „În urmă cu doar câteva zile, la Mănăstirea Bujoreni din judeţul Vaslui s-a petrecut ceva extraordinar. Miercuri, pe 31 mai, a avut loc premierea elevilor participanţi la faza judeţeană a Olimpiadei de religie. Mai bine de 70 de participanţi au umplut curtea mănăstirii de tinereţe şi veselie, rugându-se, jucându-se şi comunicând. Părintele Cosmin Gubernat, consilier cultural al Episcopiei Huşilor, a transmis câteva gânduri adresate de către Preasfinţitul Părinte Corneliu, prin care i-a îndemnat pe tineri să-şi păstreze credinţa nealterată, să nădăjduiască şi să iubească la fel cum Hristos ne iubeşte pe noi. Au fost înmânate atât diplome de participare, cât şi diplome acordate celor ale căror teze au fost premiate, toate fiind însoţite de premii constând în pachete de cărţi. După încheierea festivităţii de premiere, cei aproximativ 70 de copii şi tineri au participat împreună la câteva jocuri de relaxare, care le-au readus lumina şi zâmbetele pe chipuri, urmând ca părintele consilier să răspundă la întrebările pe care cei dintâi le-au adresat. Dialogul continuu dintre părinţi şi tineri a trecut dincolo de timp, captând în totalitate atenţia participanţilor. În încheiere, masa de seară a fost servită împreună, în spiritul comuniunii. Pe parcursul celor câteva ore s-au înfiripat prietenii noi şi s-au întărit cele deja existente“.