„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Parastas pentru membrii familiei regale a României trecuţi la Domnul, la Roman
La Catedrala Arhiepiscopală din Roman a fost oficiată marţi, 2 august 2016, slujba Parastasului pentru Majestatea Sa Regina Ana a României şi pentru ceilalţi membri ai familiei regale trecuţi la Domnul.
Slujba de pomenire a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, alături de preoţii consilieri, inspectori şi protopopi ai Centrului eparhial Roman. La final, a fost citit mesajul de condoleanţe la trecerea la cele veşnice a Majestăţii Sale Regina Ana a României, adresat familiei regale a României de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în numele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, al clerului şi credincioşilor din Patriarhia Română. În cuvântul rostit în încheierea slujbei de pomenire, IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim şi-a exprimat compasiunea faţă de membrii familiei regale: „Am aflat cu întristare despre trecerea din această viaţă a Majestăţii Sale Regina Ana a României. Cei care suntem fii şi fiice ai acestui neam, fiecare dintre noi, ştim ce înseamnă un simbol pentru un popor. Cu profundă compasiune, ne gândim la familia care a rămas, la Majestatea Sa Regele Mihai şi la ceilalţi membri ai familiei regale“.