„În vremea aceea Iisus a poruncit ucenicilor Lui să nu spună nimănui că El este Hristos. De atunci a început Iisus să spună ucenicilor Lui că El trebuie să meargă la Ierusalim și să pătimească multe de
Parastas pentru pacienţii Spitalului Murgeni mutaţi la Domnul
La Spitalul de Psihiatrie Murgeni din judeţul Vaslui, a avut loc luni, 8 mai 2017, slujba Parastasului pentru pacienţii instituţiei mutaţi în lumea veşniciei. Slujba a fost săvârşită de părintele Iorgu Ţicău de la Parohia Murgeni, la iniţiativa dr. Irinel-Oana Pascal din cadrul instituţiei. Rugăciunile înălţate pentru persoanele trecute la Domnul din anul 2000 până în prezent au fost urmate de un praznic oferit de dr. Irinel-Oana Pascal. Spitalul Murgeni a fost construit din ordinul şi prin grija regelui, fiind dat în folosinţă în anul 1908, funcţionând în trei pavilioane. Este situat în partea de est a judeţului Vaslui. La 1 mai 2002, a devenit spital de monospecialitate, iar în prezent are o capacitate de 141 de paturi, monoprofilat pe servicii de psihiatrie.



.jpg)