„Părintele Arsenie filantropul s-a născut în ceruri“

Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim a săvârşit marţi, 20 februarie 2018, slujba Înmormântării arhimandritului Arsenie Voaideş, stareţul Mănăstirii Berzunţi. Alături de ierarh, au fost prezenţi peste o sută de preoţi şi câteva mii de credincioşi care au ţinut să-l conducă pe ultimul drum pe „părintele Arsenie filantropul“, cum l-a numit chiriarhul.

Clopotele băteau şi lumea urca spre mănăstire. Zeci şi zeci, sute şi sute, cu frunţile plecate şi lacrimi în ochi, tineri şi vârstnici, monahi şi monahii. La orele dimineţii, cântările de prohodire răsunau pe toată valea Berzunţiului şi oamenii continuau să vină la Biserica „Schimbarea la Faţă“. Din Ardeal, din Banat, din nordul Moldovei, din toată ţara, peste 3.000 de credincioşi au sosit la înmormântarea părintelui Arsenie Voaideş, stareţul Mănăstirii Berzunţi. Din şoaptele rostite între creştini se pot înţelege regretul, durerea şi tristeţea. „Nu se poate maică aşa ceva. Nu ştiu ce-o fi fost? S-o fi supărat Dumnezeu pe noi. Ce om minunat a fost părintele Arsenie!“, spunea, plângând, una dintre bătrânele satului. Alte femei o încuviinţau tăcut. „Când au fost apele mari, a venit să dea o mână de ajutor la fiecare gospodărie“, povestea o alta. „Cât de mult s-a zbătut să se facă drumul acesta spre sat şi spre mănăstire. Dacă nu era părintele Arsenie, cine ştie ce-ar fi fost azi...“, a mai zis unul dintre oameni.

Slujba Înmormântării în ctitoria părintelui Arsenie

Practic, miile de suflete prezente la mănăstire aveau, fiecare, o poveste minunată din care făcea parte şi părintele. Că era vorba de un ajutor financiar sau unul material, de un sfat bun, o rugăciune rostită la moment de cumpănă, o încurajare la o clipă de cădere, un zâmbet la o întristare a sufletului. Toate acestea, pentru că arhimandritul Arsenie a ştiut de-a lungul celor peste patru decenii de călugărie să facă simţită iubirea lui Hristos tuturor celor care au dorit să-L cunoască. În biserica aşezământului monahal, pe care a refăcut-o din temelie şi pe care o iubea „ca pe lumina ochilor“, după cum avea să menţioneze Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, s-au regăsit în rugăciune, alături de ierarh, părinţi stareţi veniţi de la mănăstiri şi schituri din toată Moldova. Alături de aceştia, numeroase măicuţe şi călugări din toată Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, reprezentanţi ai autorităţilor centrale, judeţene şi locale, pelerini şi credincioşi. Pe faţa fiecăruia, lângă lumina caldă a lumânării, se puteau vedea urme de lacrimi. Asemenea şi pe chipul Înaltpreasfinţiei Sale, care a săvârşit rânduiala de înmormântare.

„S-a uitat pe sine şi a făcut totul pentru alţii“

La sfârşitul slujbei, chiriarhul a rememorat pentru cei prezenţi câteva momente din viaţa părintelui Arsenie Voaideş, „un model de ascultare şi smerenie“. „Astăzi (n.r. marţi), părintele Arsenie filantropul s-a născut în ceruri. L-am cunoscut în urmă cu mai bine de patru decenii. Eram monah la Schitul Tarcău şi îmi amintesc cum, la un moment dat, a urcat acolo tânărul Augustin, dimpreună cu fratele său, dorind să intre în viaţa monahală. Acel tânăr avea să devină în anul 1979 călugărul Arsenie. A fost un om care, de-a lungul vieţii, s-a uitat pe sine şi a făcut totul pentru alţii. A fost un monah activ despre care s-ar putea scrie pagini întregi de filocalie şi apoftegme spirituale“, a remarcat IPS Ioachim. După aceea, în bătaie de toacă şi dangăt de clopot, sicriul arhimandritului filantrop de la Berzunţi a fost purtat pe braţe de călugări, spre locul de veşnică odihnă, aflat în imediata apropiere a bisericii. Miile de credincioşi s-au despărţit de părintele lor drag, gândind probabil la cuvintele ierarhului: „Să vă rugaţi ca Milostivul Dumnezeu să-i socotească întru mântuire toate faptele lui cele bune“. Şi nu au fost puţine. La poarta mănăstirii, într-o rânduială perfectă, fiecare dintre cei prezenţi a primit un pachet cu ofrande întru pomenirea răposatului Arsenie. „Nimeni să nu plece fără să primească un pachet“, îndemna părintele Ioan Bârgăoanu, protopop de Oneşti. Şi lumea aştepta, cu răbdare, să ia un pacheţel cu mâncare, ştiut fiind că la toate sărbătorile şi zilele mari de peste an, de la Mănăstirea „Schimbarea la Faţă“ - „Sfântul Sava“, nimeni, niciodată, nu a plecat nici cu sufletul, nici cu mâinile goale.