„În vremea aceea, pe când ieșea Iisus din Ierihon, împreună cu ucenicii Săi și cu mulțime mare, Bartimeu orbul, fiul lui Timeu, ședea jos, pe marginea drumului și cerea milostenie. Și, auzind că este Iisus
Părintele Ioan Pui a plecat la ceruri
Ieri, 5 decembrie 2018, unul dintre preoţii destoinici ai Protopopiatului Sascut, preotul Ioan Pui de la Parohia Urecheşti, a trecut la Domnul la vârsta de 59 de ani.
„Părintele Ioan Pui a fost un slujitor râvnitor, apropiat de enoriaşii săi, cu o sensibilitate aparte, un fervent susţinător al ideii de românitate şi identitate naţională şi, de asemenea, un bun organizator, fiind implicat în numeroase lucrări de restaurare a locaşurilor de cult din cele două parohii unde şi-a desfăşurat misiunea. În aceste momente de adâncă suferinţă, adresăm familiei îndoliate cele mai profunde gânduri de compasiune, rugând pe Milostivul Dumnezeu să primească sufletul destoinicului Său slujitor în Împărăţia cerurilor!”, a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, într-un mesaj transmis celor îndureraţi.
Părintele Pui Ioan s-a născut la data de 26 aprilie 1959, în localitatea Topliţa, judeţul Harghita. A urmat cursurile Seminarului Teologic de la Neamţ, pe care le-a absolvit în anul 1980. În anul 1981 s-a căsătorit cu Genoveva Bota, iar împreună s-au preocupat de creşterea şi educaţia singurului copil al familiei, Alexandra Pui. A fost hirotonit preot la data de 7 aprilie 1981, la Catedrala „Sfânta Parascheva” din Roman, de Episcopul Eftimie Luca, iar la data de 14 aprilie a fost trimis să împlinească activitatea pastoral-misionară în Parohia Şendreşti, Protopopiatul Sascut, răspunzând nevoilor spirituale ale credincioşilor de aici.
La data de 1 august 1991 a fost transferat la Parohia Urecheşti, Protopopiatul Sascut, unde a păstorit timp de 37 de ani. În timpul misiunii sale preoţeşti a urmat cursuri de perfecţionare misionară la nivel universitar 1986, obţinând diploma la Institutul Teologic Bucureşti, în anul 1986.


