Părintele Ioanichie, monah ascultător şi devotat mănăstirii

Părintele Ioanichie Andone de la Mănăstirea Neamţ a fost condus pe ultimul drum sâmbătă, 5 decembrie 2015. Slujba Înmormântării a fost oficiată de arhimandritul Benedict Sauciuc, stareţul aşezării monahale ctitorită de Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, alături de un sobor de preoţi.

Însoţit de părinţii Mănăstirii Neamţ până la poarta către împărăţia cea veşnică, sâmbătă, 5 decembrie 2015, s-a aşezat în cimitirul Mănăstirii Neamţ, alături de ceilalţi nevoitori ai măreţii lavre a Neamţului, părintele Ioanichie Andone. Preacuvioşia Sa rămâne în memoria mănăstirii o icoană a monahului devotat, ascultător, tăcut, care-şi petrece viaţa în discreţie, aproape neobservat. În cuvântul rostit la slujba Înmormântării, părintele Benedict Sauciuc a accentuat faptul că părintele Ioanichie a fost un monah plin de devotament şi ascultare: „În această vreme, în care vocaţia monahală este tot mai puţină în întreaga lume şi când avem tot mai mult nevoie de modele, plecarea la Domnul a unui călugăr bun ne îndurerează. Însă, avem nădejdea că părintele Ioanichie, care a fost un monah ascultător şi devotat mănăstirii, care nu a supărat pe nimeni niciodată şi care i-a slujit pe fraţi cu dragoste până la aproape nouăzeci de ani, stă de-a dreapta Domnului nostru Iisus Hristos, rugându-se pentru noi“, s-a exprimat stareţul Mănăstirii Neamţ. Născut pe 7 martie 1926, într-o familie numeroasă din comuna Ivăneşti, judeţul Vaslui, părintele Ioanichie şi-a îndreptat paşii spre Mănăstirea Neamţ în anul 1950, după împlinirea stagiului militar, mânat de dragostea pentru viaţa monahală. „În familia sa evlavioasă, a avut exemple de urmat pe doi unchi, ieromonahii Ioanichie şi Calistrat, care au fost slujitori de nădejde ai Bisericii şi monahismului românesc. În anul 1952, este tuns în monahism împreună cu monahul Partenie Apetrei, care mai târziu devine eclesiarh al Sfintei Mitropolii de la Iaşi. Prigoana comunistă din ţara noastră îndreptată împotriva monahismului a fost simţită şi la Mănăstirea Neamţ în anul 1959. Mulţi călugări au fost siliţi să părăsească mănăstirea. Printre aceştia era şi tânărul monah Ioanichie. Dar Dumnezeu a rânduit ca părintele Ioanichie să fie angajat ca mecanic şi electrician la seminarul teologic de lângă Mănăstirea Neamţ. Locuind în mănăstire, a slujit în continuare cu aceeaşi râvnă şi ascultare Biserica până în anul 1992, când stareţul Mănăstirii Neamţ, părintele Irineu Chiorbeja, îl rânduieşte în ascultarea de cămăraş al mănăstirii“, a reliefat ieromonahul Ambrozie Ghinescu, egumenul Schitului Pocrov. Părintele Ioanichie a purtat ascultarea de cămăraş cu multă dragoste şi osteneală până acum un an şi jumătate, când puterea lui fizică s-a aplecat în faţa bătrâneţilor. Întotdeauna, datorită firii sale blânde, a fost un om al păcii şi în mod special a ştiut să îşi odihnească stareţul şi pe fraţi. Chipul monahului Ioanichie este greu de surprins în cuvinte meşteşugite pentru că a fost un om discret şi tăcut care şi-a arătat frumuseţea sufletului său prin slujirea lui în ascultările mănăstirii şi prin faptul că păşea pe lângă fraţi aproape neobservat. Toţi cei care l-au cunoscut au simţit în prezenţa cuvioşiei sale duhul părinţilor nemţeni, urmaşi ai sfinţilor care odinioară s-au nevoit în această mare lavră a Moldovei. Domnul să arate mila spre robul său şi să avem parte de rugăciumile părintelui Ioanichie“, a mai adăugat ieromonahul Ambrozie Ghinescu.