„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Părintele Nicodim Petre, noul stareţ al Mănăstirii Bucium din Iaşi
Mănăstirea „Tuturor Sfinţilor” - Bucium din Iaşi are, începând de duminică, 23 decembrie 2018, un nou stareţ. În această demnitate a fost numit părintele arhimandrit Nicodim Petre, consilierul Sectorului de misiune, statistică şi prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor.
Slujba de hirotesie a noului stareţ al Mănăstirii Bucium, părintele arhimandrit Nicodim Petre, a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în prezenţa obştii monahale, a fostului stareţ, părintele Irineu Bălan, şi a părintelui arhimandrit Nichifor Horia, stareţul Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi şi exarh administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor.
Cu acest prilej, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a ţinut un scurt cuvânt în care a mulţumit părintelui Irineu Bălan pentru slujirea ca stareţ şi i-a urat părintelui Nicodim Petre să conducă mănăstirea cu binecuvântarea şi prin grija Preasfintei Născătoare de Dumnezeu „Prodromiţa”: „Am săvârşit această slujbă ca mulţumire lui Dumnezeu pentru existenţa acestei mănăstiri şi pentru toţi cei care s-au ostenit în ea, de la vrednicii de pomenire ctitori până la stăreţia părintelui Irineu. Să fie spre slava lui Dumnezeu toată această lucrare, sperând că ea va fi continuată de obştea mănăstirii sub oblăduirea părintelui Nicodim, care a fost aşezat prin această sfântă rugăciune aici ca şi coordonator, conducător şi slujitor întru cele către Dumnezeu. Îi mulţumim părintelui Irineu pentru lucrarea făcută aici împreună cu frăţimea mănăstirii; preacuvioşia sa are acum o altă lucrare pe care şi-a dorit-o şi pentru care a primit binecuvântare. Părintele Irineu lasă obştea şi mănăstirea în grija părintelui Nicodim, de fapt în grija Preasfintei Născătoare de Dumnezeu «Prodromiţa», cea care cu preasfântul ei omofor ocroteşte şi mănăstirea, şi Sfântul Munte Athos, şi monahismul românesc, şi oraşul lângă care s-a petrecut cu mulţi ani în urmă această preasfântă şi binecuvântată minune. Să ne ajute Dumnezeu cu al Său dar şi cu a Sa iubire de lume! Amin”.
La final, conform rânduielii, obştea mănăstirii a făcut metanie şi a luat binecuvântare de la noul stareţ.
Schitul Bucium, întemeiat la anul 1863 ca metoc al Schitului românesc Prodromu de la Muntele Athos, de către ieromonahii Nifon şi Nectarie, a fost ridicat la rang de mănăstire în anul 1991 de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Cei 10 vieţuitori ai mănăstirii activează în cadrul unor ateliere de tâmplărie şi de pictură amenajate în jurul aşezământului monahal. Astăzi, complexul monahal Bucium cuprinde: Biserica „Duminica Tuturor Sfinţilor”, Casa de oaspeţi „Sfinţii Antipa de la Calapodeşti” (reşedinţa mitropolitană), casa trapezar (care înglobează: Atelierul de pictură bizantină „Sfântul Ioan Damaschin” din anul 2005, chiliile călugărilor şi stăreţia), „Casa Roznovanu II” (chiliile călugărilor), depozitul de vinuri şi atelierul de tâmplărie, acestea două din urmă fiind coordonate în mod direct de Centrul eparhial Iaşi al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.