Părintele Proclu Nicău - monahul despărțit de toți și una cu toți

A trecut un an de când părintele Proclu Nicău (1928‑2017) a trecut la cele veșnice. Monah bineplăcut lui Dumnezeu, cu o viață îmbunătățită, revarsă și acum har mângâietor zecilor de fii și fiice duhovnicești. Frumusețea cuvintelor lui, îmbrăcate într‑o cadență asemănătoare patericului, în limbaj neaoș moldovenesc, pline de înțelepciune și insuflate de Dumnezeu, ne pătrund și astăzi în adâncul inimii, trezind în noi dorința de schimbare, de a pune început bun vieții noastre.

Viața sa duhovnicească, învățătura curată a monahului Proclu, pe deplin folositoare sufletului și întotdeauna ortodoxă, s‑a întipărit adânc în ființa noastră, ajutându‑ne în maturizarea și progresul spiritual.

„Cine capătă aceste două virtuți, Duhul Sfânt îl învață mila, pentru că din dragoste izvorăște mila și dacă are milă de toți, adică de aproapele, nu poate greși, iar dacă a căpătat smerenia, nu mai judecă pe altul, nu mai cântărește pe altul. El se vede pe sine mic și păcătos”, ne învăța. Mai spunea părintele Proclu: „Toți care au duhovnic și vin și pe la mine îi de folos, iar cei care vin la mine și nu se duc la duhovnic și la Sfânta Biserică sunt de plâns. Dorința mea este ca, atunci când mi‑o ieșit sufletul, să n‑am nimic cu nimeni! A zis un părinte: «De câte ori mă rog și nu pot plânge, sunt mort». Deci, când vă amintiți de mine, faceți o cruce și ziceți: «Dă‑i, Doamne, mântuire moșneguțului cela de Proclu!»„.

Dorim din adâncul inimii ca toți creștinii care i‑au pășit pragul chiliei și au dobândit povețe sau cuvinte folositoare și înălțătoare să înalțe rugăciune de iertare pentru smeritul monah Proclu, părintele nostru. Să avem parte cu toții de rugăciunea lui, să‑l simțim aproape, să ne mângâie dorul, amintirea și să ne călăuzească pe drumul către Dumnezeu.