„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Eu sunt vița cea adevărată și Tatăl Meu este lucrătorul. Orice mlădiță care nu aduce roadă întru Mine, El o taie; și orice mlădiță care aduce roadă, El o
Părintele Proclu pomenit la mormântul său de la Sihăstria Putnei
Cu ocazia împlinirii a doi ani de la plecarea sa la cele veşnice, părintele Proclu Nicău a fost pomenit sâmbătă, 26 ianuarie 2019, la Mănăstirea Sihăstria Putnei, acolo unde este înmormântat. Părintele Proclu a trecut la cele veşnice în data de 28 ianuarie 2017. Slujba de sâmbătă a fost oficiată la finalul Sf. Liturghii de arhim. Nectarie Clinci, stareţul aşezământului monahal, împreună cu un sobor de clerici. Au fost rostite rugăciuni pentru sufletul părintelui Proclu atât în biserică la Sfânta Liturghie şi la slujba de pomenire, cât şi la mormântul său de la Sihăstria Putnei. În cadrul evenimentului a fost lansat al doilea volum al cărţii „Părintele Proclu - file de Pateric”. Asemenea primului volum, şi acesta conţine mărturii sub formă de interviuri sau scrisori primite pe adresa mănăstirii, cărora li s-a adăugat un capitol mai amplu, cuprinzând învăţăturile părintelui Proclu.


