„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Părintele profesor Vasile Mihoc a slujit şi a conferenţiat la Vicovu de Sus
Duminica trecută, credincioşii din Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din oraşul Vicovu de Sus, Protopopiatul Rădăuţi, au avut bucuria să-l primească în mijlocul lor pe părintele Vasile Mihoc, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu şi tată a 13 copii. Părintele profesor a slujit dimineaţă Sfânta Liturghie la biserica vicoveană, alături de un sobor numeros de preoţi şi diaconi, iar în după-amiaza zilei a susţinut o conferinţă.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Pimen şi la invitaţia Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din oraşul Vicovu de Sus, Protopopiatul Rădăuţi, părintele Vasile Mihoc, profesor la catedra de Noul Testament la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu, a fost prezent duminica trecută în oraşul bucovinean.
Sfânta Liturghie, la care părintele profesor a fost protos, a fost oficiată de un sobor numeros de preoţi şi diaconi din care au făcut parte, alături de părinţii de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Vicovu de Sus - pr. paroh Gabriel Chiaburu şi pr. co-slujitor Vasile Schipor, şi doi fraţi după trup ai părintelui Vasile Mihoc - pr. prof. Ioan Mihoc de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” - Târgu Neamţ şi pr. Dimitrie Mihoc, paroh al Capelei „Buna Vestire” din Suceava, doi nepoţi de-ai părintelui şi un părinte diacon de la Mănăstirea Sihăstria Putnei.
Slujba a fost săvârşită în altarul de vară din curtea locaşului de cult, cuvântul de învăţătură fiind rostit de pr. prof. univ. dr. Vasile Mihoc.
„Arhivele noastre sunt Iisus Hristos”
În după-amiaza zilei, părintele Vasile Mihoc a susţinut o conferinţă la parohia vicoveană, la care au participat preoţi şi credincioşi din oraşul Vicovu de Sus şi din localităţile învecinate. Moderatorul conferinţei a fost pr. Vasile Schipor.
Printre altele, părintele profesor Vasile Mihoc a subliniat faptul că Sfânta Scriptură este legată indisolubil de Sfânta Tradiţie: „Foarte mulţi oameni nu înţeleg ce este Scriptura, mai ales de când protestantismul, în 1517, şi luteranismul au proclamat pentru prima dată principiul «Sola Scriptura» - «numai Scriptura». Scriptura a fost luată atunci cumva independent de Hristos şi de Biserică. Noi ştim însă că Scriptura este parte din toată descoperirea dumnezeiască, parte numai; ea întotdeauna a fost însoţită de o Tradiţie. Înainte de a fi scris cuvântul Domnului, acesta a fost transmis oral. Cuvântul rostit a fost mult mai bogat decât cel scris. Sfântul Apostol Ioan spune că «şi alte multe minuni a făcut Iisus înaintea ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta». Sfântul Ioan a făcut în Evanghelia sa doar o selecţie din minunile Mântuitorului, cele care au o valoare simbolică, cele care sunt semne. «Sunt şi alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus şi care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că lumea aceasta n-ar cuprinde cărţile ce s-ar fi scris», adaugă acelaşi evanghelist, continuând: «Iar acestea s-au scris, ca să credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, să aveţi viaţă în numele Lui». Nu e totul scris în Scriptură. Biserica nu a avut numai Scriptura la începuturile ei. Biserica L-a avut pe Hristos. Sfântul Ignatie Teoforul, Episcopul Antiohiei, care a murit martir în anul 107, le răspundea acelor rătăciţi din vremea lui care spuneau că nu cred ceea ce nu e scris în «arhive», adică în Scripturile Vechiului Testament, că «arhivele noastre sunt Iisus Hristos». Hristos este Viu în Biserica Sa, Hristos este nedespărţit de Biserica Sa. El este Învăţătorul în Biserică, până la sfârşitul veacurilor El râmâne în Biserică, conform promisiunii Sale. El este Învăţător prin Duhul Sfânt şi El le spune ucenicilor, înainte de patimile Sale, că le va trimite pe Mângâietorul, Care îi va învăţa toate, Care îi va călăuzi la tot adevărul şi Care din al Său va lua şi va vesti Bisericii Sale. Deci în Biserică învaţă Mântuitorul Hristos prin Duhul Sfânt. De aceea, când spune Luther «Sola Biblia» sau «Sola Scriptura», înseamnă că nu a înţeles ce e Scriptura. Scriptura este parte din tot ce a făcut Dumnezeu pentru oameni, din tot ce a făcut Hristos pentru noi, iar această Scriptură a fost scrisă din oceanul Tradiţiei”.
Conferinţa s-a încheiat cu o sesiune de întrebări, din cele mai diverse, din partea publicului şi a preoţilor prezenţi, la care invitatul a răspuns cu bucurie.