„În vremea aceea au stat în loc șes Iisus, mulțime multă de ucenici ai Săi și mulțime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim și de pe țărmul Tirului și al Sidonului, care veniseră să-L asculte
Părintele Viorel Sevastre a plecat la Domnul
În seara zilei de 15 august 2017, preotul Viorel Sevastre, fost paroh al Parohiei „Sfinţii Voievozi” - Roşca din Iaşi, a plecat în lumea veşniciei. Slujba Înmormântării va fi oficiată mâine, 18 august 2017, de la ora 12:00, şi va fi precedată de Sfânta Liturghie. Părintele Viorel Sevastre s-a născut pe 17 aprilie 1947 în comuna Brăhăseşti, raionul Tecuci, regiunea Galaţi. A absolvit Liceul „Vasile Alecsandri” din Galaţi şi Institutul Teologic Bucureşti, urmând ca pe 1 august 1978 să fie numit paroh în localitatea Slatina Nera, ce aparţinea de Arhiepiscopia Timişoarei. Pe 1 octombrie 1979 este transferat în Parohia Horleşti (Arhiepiscopia Iaşilor), iar un an mai târziu va sluji pentru comunitatea credincioşilor din Parohia Chişcăreni, judeţul Iaşi. Pe 1 iulie 1987 este numit paroh al Parohiei „Sfinţii Voievozi” - Roşca din Iaşi. De-a lungul timpului, Biserica Roşca a fost supusă unor lucrări de reabilitare şi înfrumuseţare, astfel că pe 11 octombrie 2015, aceasta a fost sfinţită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. În luna aprilie 2017, părintele Viorel Sevastre a ieşit la pensie. Dumnezeu să-l odihnească în pace!



