„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Parohia Precista 3, la faza eparhială a concursului naţional „Biserica şi şcoala din sufletul meu“
Concursul naţional de creaţie „Biserica şi şcoala din sufletul meu“ este organizat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (Temei nr. 8319 /03.11.2015), de către Sectorul teologic-educaţional al Patriarhiei Române, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale, în perioada 15 decembrie 2015 - 21 mai 2016. Faza pe protopopiat a fost găzduită anul acesta de Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ Gara Veche din Piatra Neamţ, prin bunăvoinţa părintelui protopop Valentin Tofan.
Cele două proiecte parohiale înscrise la faza pe protopopiat a concursului au fost: „Cuvinte pe hârtie“, al celor 15 copii din parohia Bicaz Chei 2, coordonaţi de părintele Dumitru Marin şi îndrumaţi de doamna profesor Cristina Marin şi domnul profesor Marin Udroiu, şi „Sub Acoperământul Maicii Domnului“, al celor 12 copii din Parohia Precista 3 Piatra Neamţ, îndrumaţi de părintele Sorin Paul Vieru. Punctajul cel mai mare oferit de către membrii comisiei l-a obţinut proiectul parohiei Precista 3, care va fi prezentat luni, 9 mai 2016, la faza eparhială, la Iaşi.
De aproximativ 3 ani, Parohia Precista 3 organizează săptămânal ora de cateheză. La aceste întâlniri participă în jur de 12-15 copii de clasele I-VIII.
Proiectul „Sub Acoperământul Maicii Domnului“ a cuprins 4 etape: 1. Realizarea unui CD de către copiii de la ora de cateheză, vânzarea lui, iar din banii obţinuţi s-au oferit daruri vârstnicilor şi bolnavilor din parohie. 2. Deschiderea unui „spital de jucării“, unde s-au adunat jucării folosite, reparate ulterior de copiii de la ora de cateheză şi apoi dăruite grădiniţelor din mediul rural. 3. Atelier de creaţie: broderii şi cusături din sfoară. 4. Cursuri de muzică psaltică.
Pentru realizarea CD-ului s-au investit 800 de lei şi din vânzarea lui s-au strâns 1.800 de lei. Au participat 12 copii de la ora de cateheză. În “spitalul de jucării” s-au strâns mai mult de 15 kg de jucării. Astfel 32 de sacoşe de jucării au poposit la 32 de copii de la grădiniţa din comuna Dobreni, judeţul Neamţ. La Atelierul de creaţie au participat 25 de persoane, iar la Cursurile de muzică psaltică au luat parte 15 persoane. Miniproiectul s-a desfăşurat în zona Parohiei Precista 3 şi în incinta Şcolii „Nicu Albu“ de pe raza parohiei.
„Proiectul nostru a avut un impact pozitiv în mai multe direcţii: pe de o parte în parohie, fiindcă am reuşit să determinăm copiii de la ora de cateheză la voluntariat şi activităţi creative şi am ajutat 11 familii cu probleme; apoi în şcoală, fiindcă jumătate din activităţile proiectului au fost organizate în şcoala de pe raza parohiei noastre, iar prin desfăşurarea proiectelor în şcoală au fost integraţi mulţi copii din această instituţie de învăţământ; şi nu în ultimul rând în centre sociale, fiindcă participanţii la ora de cateheză au luat parte lunar la activităţi în centrele sociale «Împreună» şi «Galinescu» din Piatra Neamţ. Noi am pus accentul iniţial pe partea de comunicare şi pe activitatea catehetică specifică parohiei, iar celelalte acţiuni planificate au decurs de la sine, chiar dacă am resimţit toţi emoţii la înregistrarea CD-ului sau la oferirea de daruri, ori la întâlnirile din centrele sociale. Am trecut peste ele şi am realizat un cadru propice dezvoltării noastre comunitare şi activării unei cateheze cu roade“, ne-a declarat părintele Sorin Paul Vieru. (Pr. Ştefan Zaharia, T. Rusu)