„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Parohia „Sfântul Toma“ din Iaşi, în haină de sărbătoare
Biserica „Sfântul Apostol Toma“ din cartierul ieşean Alexandru cel Bun şi-a serbat ieri hramul. În ajunul sărbătorii, un sobor de preoţi a oficiat slujba Vecerniei unită cu Litia, în prezenţa unui număr mare de credincioşi veniţi din tot oraşul. Pr. lect. dr. Cezar Hârlăoanu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, a explicat în cuvântul de învăţătură de la finalul slujbei motivul pentru care a doua duminică după Paşti este dedicată Sfântului Apostol Toma. „Noi, creştinii, suntem mai apropiaţi de Toma decât de femeile mironosiţe, care l-au urmat mereu pe Mântuitorul. Noi avem în structura noastră şi în modul nostru de a ne raporta la Dumnezeu ceva mai mult din Toma. Sfântul Toma este primul care Îl mărturiseşte pe Hristos când spune «Domnul meu şi Dumnezeul meu». Această mărturisire de credinţă este una atât de puternică, ea străbătând veacurile până în ziua de astăzi. Sfântul Toma, deşi s-a îndoit, e primul care Îl mărturiseşte pe Hristos în chip real“, a explicat pr. dr. Cezar Hârlăoanu. Părintele paroh Toma Gradinaciuc, care este şi protopop al Protopopiatului 1 Iaşi, a mulţumit preoţilor slujitori şi credincioşilor, amintind de lucrările de pictură ce se derulează la Biserica „Sfântul Toma“.