„În vremea aceea a ieșit cuvântul despre Iisus în toată Iudeea și în toată împrejurimea. Și au vestit lui Ioan ucenicii lui despre toate acestea. Și, chemând la sine pe doi dintre ucenicii săi, Ioan i-a tr
Parohia Văleni, la ceas aniversar
La Muzeul de Istorie din Roman, a avut loc luni, 11 martie 2019, vernisarea expoziţiei temporare şi simpozionul „Memoria locului - satul Văleni”, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, şi sub coordonarea Protopopiatului Roman. Evenimentul a fost organizat de Parohia Văleni, judeţul Neamţ, în contextul împlinirii a 500 de ani de atestare documentară a bisericii acestei parohii. Adrian Ciobanu, şef secţie la Muzeul de Istorie Roman, a vernisat expoziţia temporară de obiecte religioase aflate în patrimoniul bisericii din Văleni, Protopopiatul Roman. Apoi, muzeograful Iulia Butnaru a relatat aspecte referitoare la importanţa pe care satul Văleni o are pentru istoria locală, aducând numeroase mărturii despre cultura şi civilizaţia existente în acest spaţiu. Muzeograful Relu Butnaru a adus mărturii ştiinţifice legate de vechimea satului Văleni, iar preotul paroh Gheorghe Ouatu a susţinut prelegerea „Rolul Bisericii şi al preotului în viaţa de fiecare zi a comunităţii locale din satul Văleni”. Delegaţii Centrului eparhial Roman au fost preotul Paleu Gheorghe, consilier patrimoniu, şi preotul Valentin Băltoi, consilier cultural.



.jpg)