„În vremea aceea, trecând Iisus, a văzut pe Levi al lui Alfeu șezând la vamă și i-a zis: Urmează-Mi! Iar el, ridicându-se, I-a urmat. Și, când ședea El în casa lui Levi, mulți vameși și păcătoși
Parteneriatul educaţional „Să ne unim cu Hristos” la Bacău
Cu binecuvântarea IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, luni, 1 aprilie 2019, la Şcoala Gimnazială Specială „Maria Montessori” Bacău, a avut loc implementarea proiectului catehetic „Hristos împărtăşit copiilor”. Coordonatorii acestei activităţi au fost profesoara Angela Prutean şi profesoara Mariana Moldovan. La eveniment au mai participat părintele Costică Busuioc, protopop al Protoieriei Bacău, părintele Adrian Alexandrescu, inspector şcolar la disciplina religie din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău, alături de un sobor de preoţi băcăuani. Cu acest prilej, s-a săvârşit slujba Aghesmei mici, după care preoţii prezenţi au binecuvântat prin stropire cu apă sfinţită clasele copiilor. În cuvântul său, părintele protoiereu a subliniat rolul, dăruirea şi jertfa dascălului în procesul catehetic şi instructiv-educativ al şcolarilor.


