„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Păziți-vă de cărturarii cărora le place să se plimbe în haine lungi, care iubesc plecăciunile în piețe și scaunele cele dintâi în sinagogi și locurile cele dintâi la
Patriarhul Teoctist, omagiat în comuna Victoria
Vrednicul de pomenire Părinte Patriarh Teoctist a fost comemorat joi, 30 august 2015, în Parohia Victoria, Protopopiatul Botoşani, judeţul Botoşani, cu prilejul împlinirii a opt ani de la trecerea Preafericirii Sale în veşnicie.
În locaşul ctitorit de cel de al cincilea patriarh al României, a fost oficiată Sfânta Liturghie, urmată de slujbă de pomenire. De asemenea, la casa memorială a Patriarhului Teoctist s-a săvârşit slujba Parastasului. „În fiecare an, pe 30 iulie, ne aducem aminte în mod deosebit de Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist, ctitorul bisericii Parohiei Victoria - Stăuceni. Sfânta Liturghie a fost urmată de slujba Parastasului, oficiată de preoţii din comuna Stăuceni, în prezenţa rudelor Părintelui Patriarh Teoctist, a autorităţilor locale şi a credincioşilor. La final, ne-am îndreptat cu toţii spre casa memorială a patriarhului din Tocileni, unde ne-am rugat pentru odihna sufletului Preafericirii Sale. Tot aici, s-au depus coroane de flori la bustul patriarhului, iar apoi s-a vizitat casa memorială“, a relatat pr. Liviu Cătălin Liteanu, parohul de la Victoria. (C. Ciofu)


